- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Spectacolul URBAN GIF SHOW
„Un omagiu ascuns pentru un oraș și oamenii lui” (Mihai Brezeanu, liternet.ro), spectacolul URBAN GIF SHOW are programate următoarele reprezentații pe 6 februarie și pe 12 martie, la Teatrelli. Producția inovatoare stă sub semnătura celebrului coregraf Florin Fieroiu – concept, regie și coregrafie – și propune o reinterpretare a intimității urbane și a trăirilor în interiorul unui mare oraș într-o combinație unică de poeme, muzică, proiecții video și dans.
Care este cuvântul care definește cel mai bine spectacolul URBAN GIF SHOW?
„Spontan”, „Urban”, „Instalație”, „Proximitate”, sunt doar câteva dintre cele alese de actorii și dansatorii care performează în spectacol, într-unul dintre interviurile neconvenționale Teatrelli. Cu o echipă ce îi reunește pe unii dintre cei mai avangardiști creatori ai momentului, URBAN GIF SHOW pornește de la o senzație, în locul unui text dramatic: repetitivitatea câtorva gesturi banale pe care le facem zi de zi în oraș capătă semnificații poetice, iar spațiul urban – noi dimensiuni în ochii publicului.
Echipa URBAN GIF SHOW propune o adevărată meditație asupra modului în care comunicăm sau – mai bine spus – nu mai comunicăm în mediul urban, spectacolul fiind și o combinație unică de poeme, muzică, proiecții video și dans care îi aduce în aceeași producție și pe aceeași scenă pe Florin Fieroiu (concept), Vlaicu Golcea (muzică și performance), Cristina Milea (scenografie), Elise Wilk (poeme urbane) și Ioana Ilaș-Bodale și Mircea Ilaș (video și grafică), alături de performerii Nicoleta Lefter, Alexandra Mihaela Dancs, Paul Cimpoieru, Denis Bolborea și Simona Dabija. Vlaicu Golcea performează live la fiecare reprezentație cu un set de instrumente analogice. Spectacolul integrează de asemenea o practică artistică nouă, inspirată din instrumentarul de lucru specific programelor de animație – secvențatorul, acesta devenind un instrument virtual de lucru ca un fel de auto-programare corporală.
„Întreg spectacolul se raportează la GIF (Graphics Interchange Format), o scurtă imagine animată, purtătoare de mesaj (o hieroglifă mişcată) ce sintetizează comunicarea în mediul digital, dar nu se rezumă la atât.” (Oana Stoica, Dilema veche)
„Puse împreună, adunate în acelaşi loc, vorbele, mişcările, muzicile şi imaginile formează un obiect frumos. Să-i spunem spectacol de teatru-dans-video-muzică, omagiu ascuns pentru un oraş şi oamenii lui.” (Mihai Brezeanu, Liternet)
URBAN GIF SHOW se se înscrie în linia spectacolelor inovatoare pe care Teatrelli își propune, începând de anul trecut, să le aducă pe scena de teatru din București.
Biletele pentru URBAN GIF SHOW sunt disponibile la casa de bilete Teatrelli (Piața Lahovari, Nr.7) și online pe www.bilete.ro, având prețul de 39,69 RON.