- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Spectacolul de dans contemporan ”Traces” – reprezentaţie unică la TNB
Spectacolul de dans contemporan “Traces” al companiei Ultima Vez, prezentat în premieră mondială în cadrul Europalia Romania în luna decembrie, va fi prezentat, într-o reprezentaţie unică, pe 9 ianuarie, la Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti.
“Institutul Cultural Român este onorat să prezinte şi la Bucureşti spectacolul de dans contemporan ‘Traces’. Este unul dintre proiectele cu mare impact în Europalia Romania, dar şi pentru public. Un spectacol exploziv, de muzică şi dans, ‘Traces’ este o colaborare reuşită România – Belgia, aşa că ne bucurăm să putem prezenta la Bucureşti acest spectacol intens, plin de energie”, a declarat Mirel Taloş, preşedinte interimar al ICR, citat într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti şi Europalia Arts Festival Bruxelles.
“Toate reprezentaţiile spectacolului ‘Traces’ au fost sold-out în Belgia. Producţia este unică pentru că vorbeşte despre relaţia dintre om şi natură şi despre faptul că în România există ultimele păduri virgine din Europa. Muzica are un rol important, fiind inspirată de cea autentică românească, reorchestrată, iar coregrafia este co-creată de dansatori, reprezentând o reîntoarcere a coregrafului Wim Vandekeybus la ceea ce l-a consacrat”, a declarat Andreea Căpitănescu, curator al proiectului.
Spectacolul de la Bucureşti deschide turneul internaţional al companiei Ultima Vez / Wim Vandekeybus, potrivit sursei citate.
Conceptul lui Wim Vandekeybus abordează o revenire la corp, la reacţia instinctivă, la energia imediată care a dictat ritmul primelor sale spectacole. Viziunea ţine cont şi de realitatea contemporană, complexă, haotică şi contingentă a corpurilor, ‘Traces’ simbolizând explorarea urmelor naturii pe care corpul le-a uitat, menţionează sursa citată.
“Concertul dansat” al lui Wim Vandekeybus este pus în scenă cu zece dansatori, conduşi de o coloană sonoră originală, realizată de Trixie Whitley, Marc Ribot, Shahzad Ismaily, Ben Perowsky şi Daniel Minsteris.
Compania Ultima Vez a fost fondată în 1986 de coregraful, regizorul de scenă şi cineastul Wim Vandekeybus. De la înfiinţare, Ultima Vez şi-a dezvoltat activităţile în calitate de companie internaţională de dans contemporan, având sediul la Bruxelles şi în Flandra.