- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Spectacole în premieră la Teatrul Odeon şi Teatrul de Comedie
Spectacolul “Gardenia” de Elzbieta Chowaniec, regia Zoltan Balazs, va fi prezentat în premieră joi şi vineri, la Sala Studio a Teatrului Odeon, informează un comunicat al organizatorilor.
Alături de actriţele Antoaneta Zaharia şi Paula Niculiţă, care fac parte din trupa teatrului de peste 15 ani, vor putea fi descoperite pentru prima oară pe scena Odeonului noile actriţe angajate Simona Popescu şi Mădălina Ciotea.
“‘Gardenia’ surprinde patru generaţii de femei din aceeaşi familie, care se confruntă cu tiparele comportamentale, constrângerile şi moştenirea genetică. Toate îşi spun povestea la aceeaşi vârstă, 33 de ani, şi trec prin frământările istoriei începând cu al doilea război mondial şi până în prezent. Circumstanţele vremii le condiţionează în parte
destinul, dar cea care le influenţează direct, ar spune ele, este mama”, se arată în descrierea spectacolului.
Spectacolul “Gardenia” este produs în cadrul proiectului european “Fabulamundi. Playwriting Europe”, ajuns la a treia ediţie, co-finanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene 2017-2020.
Fabulamundi. Playwriting Europe: Beyond Borders este un proiect de colaborare între teatre, festivaluri şi instituţii culturale din 10 ţări europene (Italia, Franţa, Germania, Spania, România, Austria, Belgia, Marea Britanie, Polonia şi Cehia). Reţeaua urmăreşte să sprijine şi să promoveze dramaturgia contemporană în Europa, cu scopul de a consolida şi îmbogăţi activităţile şi strategiile profesioniştilor şi ale artiştilor care activează în domeniu, şi a oferi autorilor dramatici posibilităţi de conectare, întâlniri multiculturale şi dezvoltare profesională.
La Sala Nouă a Teatrului de Comedie va fi prezentat în premieră oficială spectacolul “Podul” de Laurent Van Wetter, în regia lui Florin Liţă, potrivit un comunicat al organizatorilor.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Radu Micu şi Liviu Romanescu.
În deschiderea evenimentului va fi reprezentat monologul “Reflecţii balistice” al aceluiaşi autor, regia Dorin Boca, în lectura actorului Bogdan Farcaş.
Dramaturgul belgian Laurent Van Wetter, cunoscut atât ca actor de film, cât şi ca scenarist şi realizator de emisiuni radio, va viziona versiunea românească a spectacolului “Podul” la aproape 20 de ani de la premiera mondială de la Bang Bang Theatre din Bruxelles.