Soprana Lucia Roic împlineşte 92 de ani

Este membru fondator al Teatrului de Stat de Operetă din București (1950), unica personalitate astăzi în viață din acea generație de membri fondatori.

Dintre numeroasele personalități care au marcat Istoria Operetei în România, primadonna LUCIA ROIC ocupă un loc cu totul special grație unei spectaculare parabole artistice.

S-a născut la 12 octombrie 1926, la Vîjnița, în Bucovina de Nord, astăzi aflată în Ukraina, unde a trăit până la vârsta de patru ani. În 1930, tatăl său, Leon Roic, profesor de limbă germană și română, este transferat la renumitul Liceu Petru Rareș unde a devenit și director. După propriile evocări, s-a bucurat de o copilărie și o adolescență fericită într-o familie iubitoare și unită. De la tatăl său a moștenit un profund simț artistic iar de la mama sa vocea de soprană foarte frumoasă. Piatra Neamț devine orașul său de adopțiune unde și-a făcut primele studii la Școala Generală Nr. 2 și apoi la Liceul de Fete. Manifestând de mică o muzicalitate impresionantă, tatăl i-a comandat chiar de la Viena un pian Stingl, marcă foarte bună al cărui model fusese inaugurat încă din anul 1906; studiile de pian, muzicalitatea, simțul artistic i-au favorizat apariția și dezvoltarea unei voci de mare calitate, aptă pentru studii pe care le începe de timpuriu. La vârsta de 17 ani, cu prilejul inaugurării Teatrului din Piatra Neamț, participă cu interpretarea rolului Gilda în celebrul cvartet din actul al treilea al operei RIGOLETTO de Verdi. Datorită aptitudinilor artistice care se impuneau prin vocea sa de soprană de mare calitate, s-a dedicat unor studii universitare artistice începute în 1945 la Academia Regală de Muzică din București,  devenind în 1950 absolventa Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu în urma tranziției istorice a României de la monarhie la republica populară. În paralel cu studiile universitare muzicale, a urmat Facultatea de Litere din București între anii 1945 și 1950. Acest parcurs al formării intelectuale și artistice cu dublă licență au conferit personalității sopranei Lucia Roic un profil foarte adecvat estetismului muzical și dramaturgic al genului de Operetă. Studiile filologice au stimulat-o în asimilarea și aprofundarea literară a libretelor, corelate apoi cu o perfectă încadrare dramaturgică în desfășurarea spectacolului, stabilind o relație de mare consistență artistică atât cu regizorii cât și cu partenerii.

La Clasa de Canto a Conservatorului a fost studenta profesoarei Lidia Vrăbiescu Vațianu (Arad, 1895 – 1982, București), soprană cu studii la Academiile de Muzică din Budapesta și Viena, căsătorită cu marele tenor Romulus Vrăbiescu (1884 – 1951), artist care s-a impus mai ales în repertoriul wagnerian, cu carieră prestigioasă națională și internațională, afirmat și la Teatro alla Scala din Milano. De foarte tânără, Doamna Vrăbiescu, așa cum au numit-o elevele sale toată viața, paralel cu activitatea artistică a început activitatea pedagogică; în 1929 devine profesor suplinitor la Conservatorul de Muzică din București pentru ca în 1933 să fie titularizată la catedră; deci avea o experiență pedagogică și didactică în școala cântului de peste un deceniu și jumătate atunci când, la clasa ei, a sosit tânăra soprană Lucia Roic. Multe dintre elevele acestei profesoare au devenit personalități artistice de mare importanță precum Ioana Nicola Știrbei, Arax Savagian, Elisabeta Neculce Carțiș, Magda Ianculescu, Valeria Rădulescu, Marina Krilovici, Rodica Mitrică și multe altele; de menționat că a studiat cu această profesoară și baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian).

Doamna Vrăbiescu avea o tehnică vocală germană perfecționată la Budapesta și mai ales la Viena, aplicând fundamental acel principiu funcțional al rezonanței pe care școala germană îl definește prin termenul kopfstimme; astfel se cultivă abilitatea unei rezonanțe numite de cap prin poziția deosebit de înaltă a sunetului atât în vocea vorbită cât și în cea cântată în contextul unui virtuozism vocal ideal pentru un artist de operetă care are de cântat dar și de rostit frazele de proză, totul corelat cu o intensă mișcare scenică, de foarte multe ori coregrafică. În anii din Conservator, tânăra soprană Lucia Roic parcurge conform programelor analitice un amplu repertoriu de arii antice, lieduri, roluri de operă; la unul din examene interpretează cu mare succes rolul Nedda din I PAGLIACCI de Leoncavallo avându-l ca partener pe studentul de atunci și marele bariton de mai târziu David Ohanesian. Dar profilul artistic al tinerei soprane Lucia Roic atestă niște caracteristici vocale, estetice și culturale ed mare afinitate cu universul artistic al operetei căruia, curând, avea să-i confere … noblețea fascinantă a lirismului vocal …

Imediat după absolvirea Conservatorului și a Facultății de Litere, în anul 1950, soprana Lucia Roic (foarte bine pregătită sub aspect vocal tehnic și stilistic, muzical și în ceea ce privește cultura universală dar mai ales cea literară) este angajată mai întâi la Teatrul Armatei din București unde își face debutul absolut în opereta PERICOLA de Offenbach. Apoi, în același an este angajată solistă chiar în prima stagiune a Teatrului de Stat de Operetă nou înființat și inaugurat cu premiera VÂNT DE LIBERTATE de Dunaevski, la 7 noiembrie 1950, în regia maeștrilor Sică Alexandrescu și Nicușor Constantinescu, sub bagheta dirijorului Liviu Cavassi și având în rolurile principale pe Silli Popescu, Migri Avram Nicolau, Maria Wauwrina, Petre Ștefănescu Goangă, Șerban Tassian, Mircea Nemens și mulți alții. Rolul Stella interpretat de soprana Silli Popescu a fost abordat în scurt timp ca prim rol al său și de tânăra debutantă Lucia Roic a cărei activitate artistică avea să se desfășoare pe această scenă peste un sfert de veac, până în anul 1977. Prin activitatea artistică începută chiar odată cu înființarea instituţiei, Lucia Roic este membru fondator al Teatrului de Stat de Operetă din București, unica personalitate astăzi în viață din acea generație de membri fondatori.

La momentul angajării sale, directorul teatrului era Velimir Maximilian (1950-1952) căruia i-au urmat, pe perioada cât artista a activat în teatru, Franz Auerbach (1952-1953), Sandu Eliad (1953-1958), Barbu Dumitrescu (1958-1961), Ion Dacian (1961-1971), Petre Codreanu (1971-1975), George Zaharescu (1975-1990).

Bilanțul statistic ne confirmă că soprana Lucia Roic a interpretat în cariera sa 24 de roluriîntr-un total de 26 de producții; 9 roluri în lucrări românești participând la pregătirea premierelor absolute; 15 roluri în lucrări străine; 19 compozitori dintre care 6 româniși 13 străini. Repertoriul său, inaugurat la Teatrul Armatei cu PERICOLA de Offenbach (1950) a continuat la Teatrul de Stat de Operetă în următoarele titluri cu respectivele mențiuni de personaje și compozitori în următoarea ordine istorică a premierelor: VÂNT DE LIBERTATE (Stella) de Dunaewski (7 noiembrie 1950), N-A FOST NUNTĂ MAI FRUMOASĂ (Ileana) de Nicolae Kirculescu (7 februarie 1951), ANA LUGOJANA (Ana) de Filaret Barbu (7 noiembrie 1951 – reluată într-o nouă montare în 1967), ACULINA (Annette) de Kovner (8 mai 1952), CULEGĂTORII DE STELE (Sanda) de Florin Comișel (3 martie 1954), LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT (Bertha) de Gherase Dendrino (30 octombrie 1954 – reluată într-o montare nouă în 1969), VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI (Prințesa) de Zeller (1956), PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA (Ileana) de Filaret Barbu (30 0ctombrie 1956 – reluată într-o nouă montare în 1971), BOCCACCIO (Fiammetta) de Suppé (1959), LYSISTRATA (Lysistrata) de Gherase Dendrino (15 decembrie 1960), ROSE MARIE (Rose Marie) de Friml (2 martie 1962), SĂRUTUL CIANITEI (Cianita) de Miliutin (9 aprilie 1963), PRINȚESA CIRCULUI (Lidia) de Kalman (29 februarie 1964), TÂRGUL DE FETE (Daria) de Filaret Barbu (20 august 1964), ȚARA SURÂSULUI (Liza) de Lehar (10 aprilie 1965), SECRETUL LUI MARCO POLO (Mi Tzu Ti) de Lopez (4 noiembrie 1966), SÂNGE VIENEZ (Franzi) de Strauss (24 februarie 1967), CONTESA MARITZA (Contesa Maritza) de Kalman (16 decembrie 1967), VOIEVODUL ȚIGANILOR (Saffi) de Strauss (25 decembrie 1968), SUZANA (Suzana) de Gilbert (9 aprilie 1970), SPUNE INIMIOARĂ SPUNE (Doamna Zoe) de Elly Roman (6 octombrie 1972), LA CALUL BĂLAN (Josepha) de Benatzky (8 iunie 1973), MĂTUȘA MEA FAUSTINA (Faustina) de Liviu Cavassi și Doru Butoescu (12 octombrie 1973).

Lucia Roic a colaborat cu un număr impresionant de personalității artistice din noianul cărora selectez pe cele mai importante: dirijoriiEgizio Massini, Gherase Dendrino, Traian Mihăilescu, Constantin Rădulescu, Liviu Cavassi, Mircea Lucescu. Mircea Luculescu; regizoriiSică Alexandrescu, Nicușor Constantinescu, Ivan Dubrovnic, Ion Cojar, Ion Dacian, Nicolae Kirițescu, Barbu Dumitrescu, Anghel Ionescu-Arbore, Ion Lucian; maestra de balet Elena Penescu-Liciu. A avut parteneri de prestigiu precum: tenorii Ion Dacian, Viorel Chicideanu, Petre Valentin, Mihai Petculescu, Nicolae Țăranu, Anton Negoițescu, Eugen Fânățeanu, Eugen Savopol, Dorin Teodorescu, Cornel Rusu; baritonii Mircea Nemens, Iancu Groza, Nicolae Ionescu-Dodo, Dușan Bugarin, Gabriel Gheorghiu; subretele Migry Avram Nicolau, Elisabeta Henția, Virginica Romanovski, Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu, Marica Munteanu, Daniela Diaconescu; comicii Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, George Hazgan, Ion Dinu, Virgil Bojescu; actrițele Maria Wauwrina, Elena Zamora, Sili Vasiliu, Ditta Pavel, Tamara Buciuceanu, Mia Chirilescu; actorii Nae Roman, Silviu Gurău, George Groner, Dem Hagiac, Tiberiu Simionescu, Nelu Marinescu. Sunt artiști experimentați și talentați care creau o atmosferă foarte prielnică stimulentului evolutiv pentru tinerii debutanți; de asemenea, artiștii generației sale, ca și cei din generațiile ulterioare, erau elemente talentate și pregătite la un înalt nivel de competitivitate.

Într-un astfel de context artistic, tânăra soprană Lucia Roic s-a înscris într-o evoluție eficientă a perfecționismului artistic prin care și-a obținut de foarte tânără un loc aparte în panorama artistică a teatrului. Dar în sufletul său avea să intre bas-baritonul Nicolae Ionescu – Dodo, artist frumos, talentat, cu o imensitate numerică de resurse vocale și actoricești, constituind un cuplu uman și artistic devenit celebru și educând împreună pe fiul lor, Michael Ionesco, astăzi o prestigioasă personalitate în domeniul artei la München.

Tânăra soprană Lucia Roic a devenit rapid o iubită și afirmată primadonna în continuitatea unor primadonne veterane de tradiție precum Silli Popescu, Puica Alexandrescu, Lya Turovski, Elisabeta Porumbiță, Getta Mara, Dia Panaitescu, Denise Vrancea; de asemenea, a evoluat elegant și distinct pe profilul său alături de colegele de generație Lilli Dușescu, Lidia Popescu, Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Ștefi Pârvulescu, Corina Bărbulescu și a constituit un model interesant de studiat și de urmat pentru colegele din generația imediat următoare – Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu, Mihaela Mijea.

Succesele de public și de critică au prilejuit afirmarea sopranei Lucia Roic în repetate rânduri în evenimente radiofonice și de televiziune iar unele documente păstrate sunt astăzi în fonoteca și filmoteca de aur. Treptat a început să se afirme și în turnee naționale și internaționale, dintre acestea din urmă menționând 1957 (Moscova – LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT de Dendrino); 1961 (Polonia – PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA de Filaret Barbu); 1965 (Italia – PRINȚESA CIRCULUI, VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI), etc.

Primul impact cu personalitatea artistică a sopranei Lucia Roic l-am avut ascultând unele interpetări ale sale la radio, copil fiind și la începutul studiului de pian. În vremea copilăriei mele, televiziunea prelua periodic spectacolele teatrelor inclusiv ale Teatrului de Operetă; astfel publicul din toată țara avea posibilitatea să urmărească aceste spectacole care erau deosebit de frumoase și trezeau interesul de a se veni la teatru. Am fost frapat la început de … numele … Roic … unic, pentru că nu l-am mai întâlnit nicăieri … Lucia Roic … iradia o muzicalitate fonetică absolut deosebită iar această armonie era perfect ilustrată de figura sa frumoasă, frecvent publicată în materialele fotografice ale revistelor și jurnalelor. De mic copil am început să merg la spectacolele Operetei, mai întâi la matinee, apoi, pe măsură ce am obținut încrederea părinților în autonomia mea, și la spectacolele serale. Primul spectacol pe care l-am urmărit cu Lucia Roic a fost cu opereta ROSE MARIE de Friml unde interpreta rolul titular. La prima intrare în scenă am remarcat emoția publicului care admira figura elegantă a unei primadonna suplă, frumoasă, cu o coafură perfect aranjată în armonie cu figura sa scenică; o artistă care se mișca dezinvolt și nuanța convingător. La vremea aceea eram sensibil față de voci la modul emotiv căci nu aveam încă pregătirea profesională; dar îmi amintesc impresiile, emoțiile, reacțiile mele interioare și raționamentul pe care îl făceam asupra vocilor. Lucia Roic avea o voce de luminozitate solară, cu sunete grave mângăietoare și acute strălucitoare, intens penetrante. Treptat am urmărit-o în 20 dintre cele 24 de roluri interpretate și reveneam de nenumărate ori ca să o reascult și să o urmăresc cu toți partenerii distribuiți. Eram pasionat să înțeleg deosebirile dintre vocile mai multor artiși distribuiți în același rol. Pot spune, reconstituind scenele datorită memoriei mele, că penetranța acutelor sale reprezenta un fenomen expresiv la paritate cu incidența privirilor sale în diferite momente ale fazelor evolutive într-un rol și chiar într-o arie. Lucia Roic conferea privirilor sale o adevărată … identitate tonală … în concordanță cu linia melodică a frazării în rol și, datorită acestui aspect al interpretării sale, comunicarea artistică adresată publicului era foarte eficientă. Îmi amintesc cum, în anumite discuții sau la unele repetiții, Maestrul Ion Dacian spunea artiștilor: priviți publicul în ochi și vorbiți cu el! Mergând des la teatru, având mare plăcere să merg și în culise ca să cunosc pulsația vieții teatrului dincolo de scenă, am ajuns să-i cunosc pe toți artiștii și efectiv să cresc printre ei, mai ales în vacanțe când veneam seară de seară. Așa aveam să o cunosc și pe Lucia Roic … Lucica … așa cum o alintau colegii și chiar și publicul … Era o doamnă frumoasă, foarte drăguță și amabilă, cu un surâs cald și tot atât de expresiv ca și pe scenă … De atunci, am avut prilejul să o întâlnesc de foarte multe ori, să vorbim, să o întreb despre voce și despre roluri, despre tehnica ei și concepția stilistică, despre compozitori și regii iar ea răspundea generos încântată de acest interes al meu pentru fenomenul vocal. Ultimul ei spectacol a fost cu CONTESA MARITZA de Kalman, într-o duminică, la 16 octombrie 1977, după care s-a retras din carieră. Am continuat să discutăm când ne întâlneam sau chiar la telefon. Ultima dată am vorbit în primăvara anului 1979 înaintea plecării sale în Germania cu fiul său, Mihai; eram încă student la Medicină și … visam și eu să plec în lume … ceea ce s-a întâmplat peste câțiva ani …

Lucia Roic a rămas un reper vocal și estetic analitic interesant și, peste ani, când am acumulat experiențe complexe formative, sprijinându-mă emotiv pe memoria mea, elaborând profilurile analitice ale tuturor artiștilor pe care i-am cunoscut, am aprofundat și vocalitatea sopranei Lucia Roic: soprană lirică pură cu o emisie elastică aplicată unei coloane de calibru larg în grav, mediu pe centru și progresiv concentrat în registrul acut; un lirism cu disponibilități generoase în agilitate și într-o veritabilă coloratură (pentru rolul Prințesei din VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI de Zeller sau Franzi din SÂNGE VIENEZ de Strauss, Cianita din SĂRUTUL CIANITEI de Milutin ori Daria din TÂRGUL DE FETE de Filaret Barbu sau Mi Tzu Ti din SECRETUL LUI MARCO POLO de Lopez) și cu o expresivitate bine gândită pentru efectele dramatice ilustrate printr-o timbralitate mai densă și la nuanțe mai închise. Lirismul sopranei Lucia Roic era de o amploare conferită prin acel efect kopfstimme uneori conceput într-un nonvibrato foarte pur (la2 natural din finalul de la Cântecul indian din ROSE MARIE de Friml care se află în Fonoteca Radiodifuziunii, oferă o emoție estetică deosebită fiind imprimat din spectacol). Personajele de operetă au în vocalitatea lor, de foarte multe ori, alternanțe foarte puternice de fraze de linie cu fraze de agilitate la diferite modulații de agogică ori alternanțe de lirism, efecte spinto și dramatism care merg până la o supremă forță vocală acompaniată de o orchestrație grandioasă și puternică. Lirismul sopranei Lucia Roic devenea foarte robust în contextele dramatice ale frazării și această robustețe era asigurată tot prin efectul kopfstimme datorită unui dozaj prin care, cu o anumită abilitate estetică, o voce lirică poate să se exprime foarte bine în contextele spinto-dramatice alternante cu cele lirice; așa se întâmpla în roluri precum Lidia din PRINȚESA CIRCULUI și rolul titular din CONTESA MARITZA de Kalman, Liza din ȚARA SURÂSULUI și Saffi din VOIEVODUL ȚIGANILOR de Strauss.

Tehnica germană însușită de la profesoara Lidia Vrăbiescu Vațianu a constituit fundamentul de vocalitate al primadonnei Lucia Roic. Impostația bazată, pe rezonanța foarte eficient controlată în conjuncție cu pătrunderea profundă a libretului, determina un proces artistic prin care relația sunet – cuvânt, atât în canto cât și în proză, se rezolva la un înalt nivel poetic în contextul căruia experiențele studiilor muzicale se împleteau cu cele filologice rezultând o … poeticitate estetică … din care emana … noblețea fascinantă a lirismului vocal … formulă pe care am declarat-o efigia analitică a acestei admirabile personalități artistice.

De-a lungul anilor, Lucia Roic a evoluat frumos, echilibrat, fără nici cele mai mici manifestări ale vreunui declin; era o artistă care se apropia de finalul carierei cu o încântătoare demnitate. Tripleta ultimelor trei roluri realizate în premieră pe scena operetei bucureștene atestă această magnifică încununare a experienței acumulate.

Doamna Zoe din SPUNE INIMIOARĂ, SPUNE de Elly Roman (premiera absolută vineri 6 octombrie 1972) era interpretată de Lucia Roic cu o grație majestuoasă, cu sensibilitate, cu profunzime expresivă în melancolia momentelor triste, cu demna resemnare aristocratică. În splendida arie Primii ochi iubiți nu se uită … simțeam o contopire a lirismului vocal manifestat cândva în Ana din ANA LUGOJANA (avântul sentimental din … Mereu la tine fi-va gândul meu … ), în Bertha din LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT (linia extatică a plutitorului vals … Tu, tu mi-ai dat primul meu vis frumos de iubire …) sau în romantismul debordant al Lysistratei din LYSISTRATA … Atâtea nopți fără sfârșit …

Josepha din LA CALUL BĂLAN de Benatzky (premiera din ziua de vineri 8 iunie 1973) revela o Lucia Roic comediană plină de ironie care glumește, admonestează, insinuează sau dojenește aspru, dansează tirolez într-o scenă suculentă în care avea ca parteneri alternativ când pe soțul ei, N. Ionescu-Dodo, când pe Nae Roman; iar în final, oferă melancolia lirismului ei profund într-un … arioso … emoționant … Totdeauna draga mea, clipa cât ar fi de grea, și-orcâte dureri, tu să speri … iar privirile ei asumau acea tonalitate expresivă caracteristică măiestriei sale interpretative.

Ultima premieră i-a adus rolul Faustina, o savantă, medic cercetător în geriatrie din opereta MĂTUȘA MEA FAUSTINA de Liviu Cavassi și Doru Butoiescu (octombrie 1973), primul dintre autori fiind chiar dirijorul producției. Personajul Faustina este o … metaforică aluzie … la figura Doamnei Ana Aslan … Lucia Roic a creat un personaj de mare densitate teatrală, cu o expresivitate vocală perfect abordată unui modernism vocal și orchestral, completat de o mișcare scenică și coregrafică adecvat adaptată contextului de musical.

Lucia Roic a confirmat o personalitate umană puternică, robustă, decisă și dispusă în fața noilor experiențe de viață drept pentru care, după încheierea carierei, a plecat din țară stabilindu-se în Germania, începând o nouă viață și abordând noi confruntări alături de fiul său Mihai, bucurându-se de tot ce viața poate oferi permanent în oricare dimensiune existențială, reușind să se adapteze și să se desfășoare datorită acelui potențial uman și spiritual grație căruia, în Istoria Operetei din România și în panorama vocalității, se impune peste timp prin … noblețea fascinantă a lirismului vocal …

 

Dr. STEPHAN POEN

Doctor în Medicină și în Muzicologie