- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Societatea Ornitologică confirmă prezenţa CORMORANULUI moţat pentru prima oară în România
Societatea Ornitologică Română anunţă că a confirmat prezenţa unei noi specii cuibăritoare de pasăre sălbatică în România: cormoranul moţat, a treia specie de cormoran care cuibăreşte în România şi care nu afectează apele de interior.
Cormoranul moţat (phalacrocorax aristotelis), a treia specie de cormoran care cuibăreşte în ţara noastră, după cormoranul mare şi cormoranul mic, foloseşte doar apele marine pentru a se hrăni, fâră să afecteze în vreun fel pescăriile de apă dulce.
Cormoranul moţat este o specie care apare rar şi în numere mici în România, transmite Societatea Ornitologică Română, care semnalează existenţa în România a circa cinci perechi. Cel mai des poate fi văzut iarna, când unele exemplare vin din nordul Bulgariei pentru a-şi căuta resurse noi de hrană. Confirmarea cuibăritului a fost realizată pe data de 17 martie 2019 de Emil Todorov, biolog bulgar care lucrează pentru Societatea Ornitologică Română.
„Grupul de păsări care a confirmat cuibăritul a fost observat de mine pentru prima oară în luna ianuarie, în cadrul programului internaţional de monitorizare a păsărilor de apă, MidWinter Counts. Erau 13 indivizi, adulţi şi imaturi, în portul Constanţa. Stăteau grupaţi pe balize. M-a intrigat să văd aşa de mulţi la un loc şi am decis să continui să monitorizez acest grup. Am revenit în luna februarie, pe data de 26 şi am văzut că acum erau zece indivizi, pe aceleaşi balize şi diguri. Ştiam din Bulgaria că primul semn de cuibărire a cormoranilor moţaţi este după mijlocul lunii martie, aşa că pe data de 17 martie am verificat din nou locul unde erau. Deja cormoranii moţaţi cloceau în trei cuiburi”, relatează Emil Todorov.
De acolo, exemplare de cormoran pleacă în fiecare an şi spre litoralul românesc pentru a se hrăni. Ajung, de obicei la Vama Veche, dar în ultimii ani au fost observaţi şi la Constanţa şi în alte locuri. Cormoranul moţat nu este o specie ameninţată. Populaţia europeană este cuprinsă între 153.000 şi 157.000 de indivizi maturi. Trendul populaţional este însă, descrescător. În Marea Neagră şi în Marea Mediterană este întâlnită subspecia Phalacrocorax aristotelis desmarestii.
Aceasta este prima semnalare de cuibărit a speciei în actualele graniţe ale României. Pasărea mai este prezentă pe Insula Şerpilor şi în Cadrilater.