- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Simpozionul de Artă și Istoria Artei @ Palatul Suțu
Muzeul Municipiului București organizează, în perioada 4-5 octombrie 2018, Simpozionul de Artă și Istoria Artei (ediția a II-a). Lucrările se vor desfășura la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2).
Prin acest simpozion realizat în colaborare cu alte instituţii, Muzeul Municipiului Bucureşti îşi propune să pună la dispoziţia specialiştilor o platformă de prezentare a ultimelor cercetări din domeniu, să faciliteze comunicarea istoricilor de artă și specialiștilor activi în domeniul artistic la nivel naţional şi internaţional şi să problematizeze teme de actualitate. La ediția a II-a a simpozionului, se va lansa și primul număr al REVISTEI DE ARTĂ ȘI ISTORIA ARTEI, publicație editată de Muzeul Municipiului București. În conținutul acesteia se pot citi câteva dintre prezentările de anul trecut, detaliate în cele 175 de pagini ale sale.
Fiind un an dedicat Centenarului, la Simpozion vor fi expuse studii centrate în jurul acestei teme generoase. Astfel, lucrările prezentate sub acest generic vor fi: „Corneliu Michăilescu – un artist al României mari”- Ana-Maria Măciucă, Secția Artă, Muzeul Municipiului București; „Arta Nouă după Marea Unire” – Mihaela Varga, Federația Română a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO; „Monumentul alegoric din România înainte și după Marea Unire” – Emilia Cernăianu, Doctorand la UNArte București.
Lucrările participanților vor releva și rezultate ale celor mai recente cercetări în domeniu: „Avantajele analizei imagistice hiperspectrale în cercetarea neinvazivă a bunurilor culturale – Roxana Rădvan, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000; „Casa Aman ca testament politic şi cultural” – Greta Şuteu, Secția Artă, Muzeul Municipiului București; „Societatea românească reflectată în portretistica secolului al XIX-lea” – Anca Raluca Bratu, Muzeul de Artă Ploiești; „Ada (Geo) și Cornel Medrea. O poveste sculpturală” – Felicia Raetzky, Secția Artă, Muzeul Municipiului București; „Ipostaze ale feminităţii în creaţia pictorului Ştefan Szönyi. Perioada Realismului Magic” – Andreea Petcu Foanene, Muzeul de Artă Timişoara; „Un pictor român pe piaţa de artă interbelică franceză. Theodor Pallady la Galeria Eugène Blot, 1928-1937: tablouri şi documente inedite” – Daniela Langusi, PhD Art History, Pennsylvania State University, USA; „Importanţa “Școlii de artă de la Institutul Cantacuzino” pentru colecţionismul românesc. Modelul Profesorului Ion Cantacuzino”, Steluța Boroghină, Doctorand la UNArte București.
Vineri, în cea de-a doua zi a Simpozionului, vor avea loc vizite ghidate la Palatul Suțu (în expozițiile tematice „AVANGARDĂ ↔ ARIERGARDĂ. De la premisele avangardismului românesc la puterea realismului socialist” și „Fizionomii unificatoare. «Toți în unu» – povestea unui proiect de țară”), la Muzeul Theodor Aman și la „Muzeul Vârstelor”, găzduit de Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151).
Consiliul Ştiințific al Simpozionului de Istoria Artei este alcătuit din: Dr. Mihaela Varga, secretar general Federația Română a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO, Dr. Marian Constantin, expert atestat Ministerul Culturii și Identității Naționale, Dana Dragomir, expert atestat Ministerul Culturii și Identității Naționale, Dr. Mariana Vida, expert atestat Ministerul Culturii și Identității Naționale, Dr. Elena Olariu, șef Secție Arte Grafice, Documentare, Muzeul Național de Artă al României, Dr. Liana Ivan-Ghilia, muzeograf Muzeul Municipiului București, Secția Artă.
Comitetul de organizare al Simpozionului de Artă și Istoria Artei, Muzeul Municipiului Bucureşti: Ana-Maria Măciucă, muzeograf Secţia Artă, dr. Liana Ivan-Ghilia, muzeograf Secția Artă, Angelica Iacob, Șef Secție Artă, dr. Roxana Coman, muzeograf Serviciul Relații Publice, Marketing, Proiecte Culturale, Eliana Radu, coordonator al Serviciului Relații Publice, Marketing, Proiecte Culturale.