- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
„Sieranevada” în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Oscar, va avea premiere de gală în 30 de oraşe
Propunerea României la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin, lungmetrajul ”Sieranevada” în regia lui Cristi Puiu ajunge de săptămâna viitoare în cinematografele din toată ţara.
Pelicula, care îi are în distribuţie pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, Bogdan Dumitrache, va rula pe marile ecrane din 9 septembrie.
30 de proiecţii de gală „Sieranevada” vor avea loc în perioada 8 – 18 septembrie în Moldova, Ardeal şi Banat. Evenimentele se vor desfăşura în prezenţa echipei la: IAŞI (Casa de Cultură a Studenţilor, joi 8 septembrie), Arad (Cinema City Arad Atrium, joi 8 septembrie), Cluj (Cinema “Florin Piersic”, joi 8 septembrie), Botoşani (Cinema Unirea, vineri 9 septembrie), Târgu Mureş (Cinema Arta, vineri 9 septembrie), Oradea (Cinema Palace, vineri 9 septembrie), Suceava (Cinema Modern, sâmbătă 10 septembrie), Lugoj (Cinema “Bela Lugosi”, sâmbătă 10 septembrie), Turda (Amfiteatrul din Salina Turda, sâmbătă 10 septembrie), Timişoara (Filarmonica “Banatul”, duminică 11 septembrie), Gura Humorului (Casa de Cultură, duminică 11 septembrie), Alba Iulia (Cinema Colours, duminică 11 septembrie), Braşov (Centrul Cultural Reduta, luni 12 septembrie) , Vatra Dornei (Casa de Cultură “Platon Pardău”, luni 12 septembrie), Deva (Cinema Patria, luni 12 septembrie), Piatra Neamţ (Cinema Dacia, marţi 13 septembrie), Covasna (Casa de Cultură, marţi 13 septembrie), Haţeg (Casa de Cultură, marţi 13 septembrie), Buzău (Cinema Dacia, miercuri 14 septembrie), Galaţi (Cinema 3D “Prof. Ioan Manole”, miercuri 14 septembrie), Carasebeş (Cinema Luna, miercuri 14 septembrie), Oraviţa (Cinema 3D – Casa de Cultură, joi 15 septembrie), Reşiţa (Cinema Dacia, joi 15 septembrie), Oneşti (Cinema Capitol, joi 15 septembrie), Piteşti (Cinema Trivale, joi 15 septembrie), Târgu Jiu (Cinema “Sergiu Nicolaescu”, vineri 16 septembrie), Focşani (Happy Cinema, vineri 16 septembrie), Vulcan (Cinema Luceafărul, vineri 16 septembrie), Craiova (Cinema Patria, sâmbătă 17 septembrie), Slobozia (Casa de Cultură, duminică 18 septembrie).
Acţiunea din „Sieranevada” are loc la trei zile de la atentatul din redacţia hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo şi la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să îşi petreacă ziua de sâmbătă însoţit de tânăra lui soţie, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform aşteptărilor.