- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Senatorul Cristian Lungu a oprit Ideologia de gen în școli
Senatorul Partidului Mișcarea Populară, Vasile Cristian Lungu, a reușit să convingă majoritatea senatorilor să voteze un amendament la Legea educației naționale, care nu va da dreptul unui băiat să se declare fată și unei fete să se declare băiat.
Parlamentarii USR s-au luptat din răsputeri ca această lege să nu fie adoptată. Senatorii PNL s-au abținut. Proiectul a trecut cu voturile PSD și PMP.
„Azi, în Senatul României, a fost oprită prin vot Ideologia de Gen în școlile din România. Conform acesteia, genul unei persoane este un concept diferit de sexul biologic și cele două nu sunt întotdeauna aceleași. Deci, sexul biologic dobândit la naștere nu ar trebui să eticheteze persoanele drept femeie sau bărbat, ci fiecare dintre copii ar trebui să își aleagă dintre zecile de tipuri de gen inventate de susținătorii acestei teorii în funcție de preferința personală. Ideologia de gen clamează, așadar, că genul unui copil nu trebuie să corespundă neapărat sexului biologic.
Cu alte cuvinte, potrivit teoriei de gen, dacă un copil este născut cu organe sexuale masculine nu înseamnă neapărat că el este băiat, ci poate să fie din punct de vedere al „sexului” băiat, dar din punct de vedere al „genului” fată sau sa aibă un gen fluid (o zi fată, o zi băiat s.a.m.d.). Așadar, fiecare copil poate să își aleagă genul și să fie: bărbat sau femeie, fără ca sexul biologic să conteze, iar simpla clamare a unui gen (neurmată de nici un fel de operație de schimbare de sex biologic), ar fi trebuit acceptată de societate și de instituțiile statului în sensul preschimbării actelor de identitate conform genului și nu sexului biologic.
Consecințele practice în școlile din România ar fi fost dezastruoase. Am fi avut elevi născuți băieți, care ar fi participat în competiții sportive rezervate doar fetelor sau posibilitatea acestor băieți să utilizeze toalete și dușurile fetelor.
O dată cu apariția ideologiei de gen în România, fenomenul prozelitismului, pe baza teoriei/ideologiei de gen, a devenit un pericol real în sistemul de învățământ, pentru că multe ONG-uri pătrund în școli și predau această teorie elevilor din România (câteva exemple: Flex Alumini Romania, Girl Up Romania, Asociația CERC – Centrul European de Resurse Creative).
Teoria de gen este ceva nu doar la modă, ci este și ceva radical și extrem; este pur și simplu o teorie complet lipsită de bază științifică și care nu întrunește consensul comunității academice. Este la fel de științifică precum Teoria Pământului Plat”, a scris senatorul pe Facebook.
Surse parlamentare susțin că USR va ataca legea la CCR.