- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Selecţia oficială a spectacolelor Festivalului Naţional de Teatru, 2016
Selecţia oficială a celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru a fost anunţată astăzi, 4 iulie 2016, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul UNITER de criticul Marina Constantinescu (director artistic şi selecţioner al FNT).
Evenimentul a fost transmis, în premieră, în sistem live-streaming pe site-ul oficial al festivalului, www.fnt.ro, oferind astfel publicului posibilitatea să primească în direct informaţii despre spectacolele pe care le va putea vedea în toamna lui 2016 în sălile teatrelor partenere din Bucureşti.
Doamna Marina Constantinescu a anunţat şi comentat lista celor 40 de spectacole selecţionate din întreagă ţară, produse în stagiunea teatrală 2015-2016. De asemenea, directorul artistic al Festivalului Naţional de Teatru a făcut cunoscute şi titlurile spectacolelor străine invitate în această ediţie a FNT, care se va desfăşura între 21 şi 30 octombrie 2016, în Capitală.
Ediţia a 26-a, 21-30 octombrie 2016
Spectacole invitate
Livada de vişini de A.P. Cehov, adaptarea şi regia Lev Dodin, scenografia Aleksander Borovsky, Maly Drama din Sankt Petersburg
O aventură extraordinară după basmul chinezesc The Painting on the Wall, coregrafia Angelin Preljocaj, muzica Nicolas Godin, scenografia Constance Guisset, costume Azzedine Alaïa, Ballet Preljocaj & Grand Théâtre de Provence, Théâtre de la Ville – Paris, Théâtre National de Chaillot, Scène Nationale d'Albi, Belgrade Dance Festival (Serbie), National Taichung Theater (Taïwan)
Now de Carolyn Carlson, coregrafia Carolyn Carlson, scenografia Maxime Ruiz, Théâtre National de Chaillot & Carolyn Carlson Company
Short Stories de Carolyn Carlson, coregrafia Carolyn Carlson, Centre Chorégraphique National Roubaix Nord-Pas de Calais în colaborare cu Théâtre National de Chaillot & Carolyn Carlson Company
(ordine alfabetică)
A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis, Bucureşti
Anul dispărut. 1989 de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu, scenografia Anda Pop, Teatrul Mic, Bucureşti
Apă de mină de Csaba Székely, un proiect coordonat de Oana Stoica, scenografia Vladimir Iuganu, Teatrul ACT, Bucureşti şi Scena9
Băiatul din Brooklyn de Donald Margulies, regia Cristi Juncu, scenografia Vladimir Turturică, Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti
Cafeneaua de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi
Carousel, adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima, după piesa "Liliom" de Ferenc Molnar şi filmul cu acelaşi titlu de Fritz Lang, direcţia de scenă Andrei Şerban, decorul arh. Octavian Neculai, costumele Lia Manţoc, Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", Bucureşti
Clasa noastră de Tadeusz Słobodzianek, regia László Bocsárdi, decorul József Bartha, costumele Zsuzsanna Kiss, Teatrul Naţional Cluj-Napoca
Creditul de Jordi Galcerán, regia Mihai Constantin, scenografia Maria Dore, Godot Cafe-Teatru, Bucureşti
Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy, regia, ilustraţia muzicală şi light-design-ul Felix Alexa, scenografia Andrada Chiriac, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti
Dansând în noapte de Patrick Ellsworth, regia Vlad Massaci, scenografia şi light-design-ul Andu Dumitrescu, Teatrul "Sică Alexandrescu" Braşov
Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice de Paul Zindel, regia Mariana Cămărăşan, scenografia Vladimir Turturică, Teatrul Metropolis, Bucureşti
Fata din curcubeu, textul şi regia Lia Bugnar, Godot Cafe-Teatru, Bucureşti
Fuchsiada după Urmuz, o instalaţie teatrală imaginată de Helmut Stürmer, asistat de Silviu Purcărete, costumele Corina Grămoşteanu, măştile Ilona Varga-Járó, decorul şi light-design-ul Helmut Stürmer, Teatrul German de Stat Timişoara
Între noi e totul bine de Dorota Masłowska, regia Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti
Iulius Cezar de William Shakespeare, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Kafka. 5 vise după scrierile "Procesul", "Metamorfoza", "O dare de seamă pentru o Academie", "Verdictul" şi "Colonia penitenciară" de Franz Kafka, scenariul, regia, decorul, coloana sonoră Dragoş Galgoţiu, costumele Lia Manţoc, coregrafia Răzvan Mazilu, Teatrul Odeon, Bucureşti
L'Om DAdA, un spectacol coregrafic de Gigi Căciuleanu, Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti. Spectacolul este produs sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava", în colaborare cu Gigi Căciuleanu Romania Dance Company şi Fundaţia Art Production şi cu sprijinul Institutului Cultural Român
La ordin, Fuhrer! de Brigitte Schwaiger, regia Mihai Măniuţiu, scenografia Adrian Damian, costumele Claudia Castrase, coregrafia Andrea Gavriliu, Teatrul "Aureliu Manea" Turda
La Pulce după "Puricele în ureche" de Georges Feydeau, adaptarea scenică şi regia Horaţiu Mălăele, decorul Lia Manţoc, costumele Anca Răduţă, Teatrul de Comedie, Bucureşti
Linoleum de Vladimir şi Oleg Presniakov, regia Alexandru Dabija, decorul şi costumele Adriana Grand, Teatrul Naţional Cluj-Napoca
LUNGS de Duncan Macmillan, regia Nicolae Constantin Tănase, VANNER Collective, în colaborare cu Teatrul LUNI de la Green Hours, Bucureşti
Marmură de Iosif Brodski, regia Yuri Kordonsky, decorul şi costumele Nina Brumuşilă, Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", Bucureşti
Meteorul de Friedrich Dürrenmatt, regia Mihai Măniuţiu, scenografia Adrian Damian, Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" Timişoara
Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupéry, regia Peter Kerek, decorul şi costumele Iuliana Vîlsan, Teatrul German de Stat Timişoara
Mon Cabaret Noir, conceptul, regia, coregrafia, costumele Răzvan Mazilu, Teatrelli – creart (Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti)
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii după un roman de Mark Haddon, regia Bobi Pricop, scenografia Adrian Damian, costumele Liliana Cenean, Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti
Oameni obişnuiţi, un spectacol de Gianina Cărbunariu, scenografia şi video Mihai Păcurar, Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu
Obsesii de Claudiu Sfirschi-Lăudat, regia Yannis Paraskevopoulos, scenografia şi costumele Lia Dogaru, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti
Pelicanul de August Strindberg, regia Felix Alexa, scenografia Carmencita Brojboiu, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Pour toujours (În vecii vecilor), regia, decorul şi coregrafia Dominique Serrand, costumele Carmencita Brojboiu, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Prin vis, scenariul de Varga Mátyás, regia, spaţiul scenografic, costumele şi coregrafia Pál Frenak, Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" Timişoara
Punctul orb de Yannis Mavritsakis, regia Radu Afrim, decorul Adrian Damian, costumele Claudia Castrase, Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti
Scene dintr-o căsnicie de Ingmar Bergman, regia Radu Jude, scenografia Iuliana Vîlsan, Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" Timişoara
Sfârşit de partidă de Samuel Beckett, regia Tompa Gábor, scenografia Judit Dobre Kóthay, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania "Tompa Miklós"
The Bach Files, un spectacol de Alexandru Darie, scenografia arh. Octavian Neculai, Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", Bucureşti
The Sunset Limited de Cormac McCarthy, regia Andrei şi Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturică, Teatrul UNTEATRU, Bucureşti
Trei nopţi cu Madox de Matei Vişniec, regia Mihai Lungeanu, scenografia Luana Drăgoiescu, Teatrul "Nottara", Bucureşti
Un duşman al poporului de Arthur Miller, adaptare după piesa lui Henrik Ibsen, regia Claudiu Goga, decorul Andu Dumitrescu, costumele Lia Dogaru, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi
Un minut de dans sau UF!!!, un spectacol de Gigi Căciuleanu, Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Teatrul Mic, Bucureşti
Vivaldi şi anotimpurile, scenariul, regia şi coregrafia Gigi Căciuleanu (după o idee de regie şi concept spaţial de Dan Mastacan), decorul şi costumele Măriuca Ignat, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania "Liviu Rebreanu"