- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Șeful ANAF a demisionat azi fără să explice gestul
Directorul ANAF, Lucian Heiuș (PNL), și-a dat luni demisia, fără să explice motivele.
„Mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulțumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate și respect față de contribuabili”, a scris Heiuș, pe contul său de Facebook.
„Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administrația fiscală a deschis căi de acțiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum. Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF și proiectele începute acum și sper ca viitorul președinte să continue proiectele de digitalizare ale instituției”, a adăugat acesta.