România se află într-o poziție privilegiată de securitate, beneficiind de sprijinul NATO și al Uniunii Europene, iar investițiile continue în sectorul energetic vor transforma țara într-un pilon regional de stabilitate și independență, a declarat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul unei declarații făcute la Parlament.
Potrivit ministrului, independența energetică este cheia pentru întărirea poziției strategice a României. „O țară puternică are propria energie, nu depinde de alții. Mai mult, îi poate face pe alții să depindă de ea. Nu ne deranjează să înlocuim dependența unor vecini față de Federația Rusă cu o dependență față de resursele României”, a subliniat Burduja.
Unul dintre punctele centrale ale strategiei energetice este dezvoltarea perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, unde producția de gaze naturale ar urma să se dubleze, atingând 8 – 10 miliarde de metri cubi anual. Această creștere va permite nu doar satisfacerea consumului intern, estimat să avanseze cu 25 – 30%, ci și exportul către piețe din regiune, inclusiv Republica Moldova și Europa Centrală.
„România va fi interesată să exporte, pentru un preț bun. Suntem deschiși să devenim un furnizor de securitate energetică în regiune”, a afirmat Burduja.
În ceea ce privește tranziția către surse de energie regenerabilă și modernizarea infrastructurii, ministrul a precizat că anul acesta capacitatea instalată în energie verde va ajunge la aproximativ 2.500 MW, față de 1.300 MW în anul anterior. Proiectele aflate deja în derulare, prin licitațiile pentru contracte pentru diferență, însumează 5.000 MW, care urmează să fie puși în funcțiune în următorii ani.
Burduja a subliniat că România va atinge vârful de performanță energetică în perioada 2031 – 2032, când sunt așteptate să devină operaționale reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, să fie finalizată retehnologizarea reactorului 1 și să intre în funcțiune noile capacități pe gaz de la Ișalnița, Turceni și Mintia. „La Mintia, avem o șansă reală să punem în funcțiune 1.000 de MW chiar anul acesta, ceea ce ar fi un pas uriaș”, a adăugat ministrul.
Prin aceste proiecte ambițioase, România își propune nu doar să-și asigure autonomia energetică, ci și să devină un exportator regional de energie, consolidându-și poziția în contextul geopolitic actual.
Descoperă mai multe la Radio Clasic FM
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.