- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
„Scurtcircuit”, regia Cătălin Saizescu, în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Shanghai
"Scurtcircuit" / "Fault Condition", în regia lui Cătălin Saizescu, este primul film românesc selectat în competiția oficială a Shanghai International Film Festival dintr-un total de 2.528 de titluri înscrise, venite din 106 țări.
Inspirat din tragicul eveniment din august 2010, când la București au murit mai mulți nou-născuți prematuri în incendiul care a cuprins salonul de terapie intensivă neonatologie al Maternității Giulești, filmul spune povestea de dragoste a doi adolescenți, Melania și Emi, prinși în vâltoarea catastrofei, se arată în descrierea filmului.
"Am căutat puritate, naturalețe, inocență și chiar naivitate pentru a da naștere unor personaje de inspirație shakespeariană. Trăim detașați de lumea care ne înconjoară, trăim la prim plan, indiferenți la dramele ce se petrec în imediata apropiere și care rămân într-un uncharf, în planul doi, similar cu cel din film", spune Cătălin Saizescu, citat în comunicat.
Din distribuția filmului ce numără peste 90 de actori fac parte Oana Ștefănescu, Magda Catone, Maruca Băiașu, Manuel Nicolae, Georgiana Saizescu, Dorel Vișan, Ionel Mihăilescu, Take Florescu, Adrian Văncică, Nicodim Ungureanu, Paula Chirilă, Valentin Popescu, Maia Morgenstern, Claudiu Bleonț, Doru Ana, Andras Demeter, Gabriel Spahiu, George Ivașcu.
Shanghai IFF, unul dintre cele 15 festivaluri de categorie A din lume acreditate FIAPF (International Federation of Film Producers Associations) își deschide porțile pe 17 iunie, avându-l ca președinte al juriului pe regizorul Cristian Mungiu.