- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Scriitorul Ted Chiang în dialog cu Ana Nicolau
Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu.
Ted Chiang s-a născut în 1967 la New York și a urmat cursurile de informatică ale Universității Brown. S-a impus încă de la debut ca unul dintre cei mai interesanți autori de science fiction din lume, atât prin talentul literar, cât și prin ideile și temele abordate. A publicat doar 11 povestiri până în prezent, cu care a câștigat numeroase premii.
În 1990, Premiul Nebula pentru povestirea Turnul din Babilon (Tower of Babylon), Premiul Campbell în 1992 pentru cel mai bun tânar scriitor, Premiul Nebula și Theodore Sturgeon Memorial pentru Povestea vieții tale (Story of your life) în 1998, Premiul Sidewise pentru Șaptezeci și două de litere (Seventy-Two Letters) în anul 2000, iar în 2002 a câstigat Premiul Hugo si Premiul Locus pentru Iadul e acolo unde nu există Dumnezeu (Hell is the absence of God), încă o dată Premiul Nebula și Premiul Hugo, în 2007, pentru Neguțătorul și poarta Alchimistului (The Merchant and the Alchemist’s Gate).
Ted Chiang are un singur volum publicat: Povestea vieții tale, care cuprinde opt dintre povestirile sale. Povestea care dă titlul volumului a fost ecranizată în 2016 de Denis Villeneuve cu numele Arrival.
Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.
Invitații de la următoarele ediții ale Serilor Nautilus sunt: Joe Abecrombie, pe 16 octombrie, Kim Stanley Robinson, pe 6 noiembrie și Hannu Rajaniemi, pe 11 decembrie.