- Cuplurile generației Z încheie contracte pentru a evita „plictiseala” și infidelitatea
- Elveția continuă să importe aur rusesc, în ciuda sancțiunilor internaționale împotriva Moscovei
- Prima confruntare dintre Kamala Harris și Donald Trump
- Comisia pentru Apărare a Senatului va discuta modificarea legislației pentru neutralizarea dronelor neautorizate
- Schimbările climatice și percepția publicului
Salonul Internațional de Carte Bookfest
Aproximativ 400 de evenimente – lansări de carte, activități pentru copii, spectacole, piese de teatru și concerte – vor avea loc în cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va deschide miercuri, de la ora 12,00, la Romexpo.
Potrivit site-ului Bookfest, la ceremonia de deschidere vor fi prezenți prezenți ambasadorii Suediei — Invitat de Onoare Bookfest 2017, Anneli Lindhal Kenny, Israelului — Invitat de Onoare Bookfest 2016, Tamar Samash, și ambasadorul SUA, Hans Klemm, Statele Unite ale Americii urmând să fie invitat de onoare al ediției Bookfest din 2018.
Acestora li se vor alătura consilierul prezidențial Sergiu Nistor care va conferi, pentru a doua oară consecutiv, Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest, subsecretarul de stat de la Ministerul Culturii, Irina Cajal, și Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, organizatorul evenimentului.
În cadrul Bookfest, care se va desfășura de miercuri până duminică, în pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la Romexpo, își vor lansa cărți, printre alții, scriitorii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Iaru, Nicolae Breban, Radu Paraschivescu, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș.
De asemenea, în cele cinci zile ale Salonului, unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați ziariști și vor prezenta cărțile la Bookfest. Realizatorul emisiunii Starea Nației, Dragoș Pătraru, va lansa cartea "Unde nu-i cap, vai de popoare", apărută la editura Litera. Ramona Ursu revine în atenția publicului cu o carte consacrată protestelor din luna februarie din România intitulată "Noaptea ca hoții", apărută la editura Humanitas. Emilia Șercan, cunoscută pentru anchetele referitoare la plagiatele de care au fost acuzați unii dintre cei mai importanți lideri politici din România, va lansa volumul "Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații", apărut tot la editura Humanitas.
Procurorul general Augustin Lazăr își va lansa miercuri, de la ora 17,00, la Scena Arena, pavilion C1, volumul "Conflictul de interese Teorie și jurisprudență. Studii de drept comparat", ed. a II-a revăzută și adăugită,", apărut la editura Universul Juridic.
Fostul vicepremier Vasile Dâncu va fi, la rândul său, protagonistul lansării celui mai recent volum, "Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă", publicat de editura Școala Ardeleană.
Copiii vor fi răsfățații ediției 2017 a Bookfest, editurile participante pregătindu-le o sumedenie de surprize, concursuri, ateliere științifice, desene pe asfalt sau piese de teatru. În fiecare zi, chiar de la ora 10,00, micuții vor avea câte o activitate la care să participe, de la construcții cu figurine LEGO, desene pe asfalt și jocuri de rol, până la ateliere de știință și chiar mini-recitaluri de pian.
Invitatul de onoare al actualei ediții a salonului va fi Suedia, care va avea standul în Pavilionul C4, participarea acestui stat la târg desfășurându-se sub motto-ul "Sweden: Creating Stories".