- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Salariul personalului cu funcții de execuție din instituțiile de spectacole sau concerte – mărit cu 50%
Executivul a decis, în ședința de vineri (6 ianuarie), majorarea cu 50%, începând de la 1 februarie, a salariilor personalului care ocupă funcții de specialitate artistică, dar și tehnică în cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte, aflate atât în subordinea administrației centrale, cât și locale, anunță ministrul Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu.
De la actori, balerini, muzicieni din filarmonici, dirijori, artiști de circ și până la machiori, peruchieri, iluminiști, garderobieri, operatori — și mulți alții, practic toate funcțiile de execuție din instituțiile de spectacole sau concerte — toți cei care ocupă astfel de funcții vor beneficia de această majorare salarială", a scris Vulpescu pe pagina sa de Facebook.
În opinia ministrului Culturii, această decizie reprezintă "o mare victorie" prin faptul că s-a "reușit ca această măsură să fie extinsă către toate categoriile de artiști, inclusiv personalul tehnic".
"Era nedrept și discriminatoriu ca anumite categorii de salariați din domeniu să fie excluse de la această mărire. Este o primă dovadă a faptului că, în mandatul acestui guvern, cultura se află în centrul actului de guvernare", conchide Ionuț Vulpescu.