S-a redeschis Biblioteca Națională

Biblioteca Națională a României s-a redeschis, începând de marți dimineață. Accesul este însă permis doar în spaţiile libere, nu şi în sălile de lectură, în număr limitat, iar reprezentanții instituției anunță mai multe reguli, în contextul pandemiei de coronavirus.

 
Biblioteca s-a redeschis de la ora 8:00, iar accesul este permis doar în spațiile libere, nu și în sălile de lectură, în număr limitat, pentru a evita aglomerarea.
 
Programul de lucru al Bibliotecii va fi următorul:
  • luni, miercuri și vineri, între orele 8:00-18:00;
  • marți și joi, între orele 8:00-20:00;
  • sâmbătă, între orele 9:00-17:00.
Accesul se va face numai prin intrarea dinspre bd. Mircea Vodă (din parcare), iar ieșirea pe ușile dinspre bd. Unirii (spre Tribunal).
 
La intrare, vizitatorii vor trece pe la un post de control, unde își vor dezinfecta mâinile, li se va verifica temperaturacu termometru digital fără atingere și se vor înscrie într-un registru de evidență. În cazul suspiciunilor (temperatură crescută a pielii peste 37 de grade sau tuse seacă evidentă), nu va fi permis accesul în Bibliotecă.
 
Reprezentanții instituției dau asigurări, pe pagina de Facebook, că aplică toate recomandările privind dezinfectarea zonelor de interacțiune intensă (mobilier, clanțe/mânere, uși acces, butoane lift, grupuri sanitare etc.).
 
Ei le transmit vizitatorilor să țină seama de măsurile impuse de autorități, care sunt totodată condiții obligatorii pe durata vizitării Bibliotecii:
  • Utilizaţi mască de protecţie pe tot parcursul vizitei.
  • Păstrați distanța de siguranță de cel puţin 1,5 m între dumneavoastră şi alţi utilizatori. Respectați indicatoarele afișate în acest scop.
  • Utilizați cât mai des produsele dezinfectante puse la dispoziţia dumneavoastră în incinta bibliotecii pentru curăţarea şi igienizarea mâinilor.
  • Nu urcați în lift mai mult de două persoane.
  • Așezați-vă la mesele de lucru, cu respectarea distanței de siguranță, conform indicațiilor afișate.
  • “Rolul nostru, în biblioteci, este de a uni comunitatea, însă traversăm o perioadă în care suntem provocați să găsim noi căi de apropiere. De aceea, pregătim soluții pentru a vă oferi acces și la colecțiile noastre, despre care vă vom informa în curând”, spun reprezentanții Bibliotecii Naționale.