- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
S-a deschis Târgul Internaţional de Carte de la Beijing: România, ţară invitată de onoare
Cea de-a XXIII-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Beijing are loc între 24-28 august, în capitala chineză, târgul, întins pe o suprafaţă de 79000 mp, reunind 2400 de expozanţi din 86 de ţări, la standurile cărora sunt prezentate peste 300 000 de titluri şi peste 1000 de evenimente.
Târgul Internaţional de Carte se va desfăşura în Noul Centru Expoziţional din Beijing şi este organizat de către Administraţia Naţională pentru Presă, Edituri, Film, Radio şi Tv, prin International Expo Center of China Publishing Group Corporation.
La Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, România este ţară invitată de onoare alături de celelalte 15 ţări central şi est-europene. La standul României vor fi expuse peste 1200 de titluri de albume şi cărţi, apărute la 20 edituri româneşti, precum şi traduceri din autori români, publicate cu sprijinul Centrului Naţional al Cărţii din cadrul ICR. Cărţile româneşti vor fi ulterior oferite, prin intermediul Ambasadei României, Institutului Cultural Român de la Beijing, Catedrei de Limba Română din cadrul Universităţii de Limbi şi Literaturi Străine, Beijing. Biblioteca Naţională a României pune la dispoziţia ICR peste 120 de titluri de carte, pentru o Expoziţie dedicată traducerilor din limbile chineză şi română.
Pentru ediţia 2016 a Târgului de la Beijing, programul de evenimente realizat de Institutul Cultural Român include lansări de carte, dintre care menţionăm volumul „Pas cu pas" de Klaus Iohannis, preşedintele României, prezentarea albumului Enescu: „Muzicianul de geniu în imagini", „Gramatica Limbii Române Contemporane", autor Dong Xixiao. Prezentarea de carte românească va fi însoţită de recitaluri ale maestrului Grigore Leşe şi ale violonistului Andrei Mihail, precum şi de interpretarea piesei de teatru „Angajare de clovn" de Matei Vişniec, în prezenţa autorului. Lista evenimentelor este completată de expunerea colecţiei filatelice a lui Alexandru Bartoc, precum şi de alte activităţi conexe: conferinţe, dezbateri, întâlniri cu traducătorii şi editorii chinezi.