Ruxandra Donose – cronici fulminante în presa britanica

Ruxandra Donose, una dintre cele mai talentate mezzo-soprane ale lumii, și-a făcut debutul absolut în solicitantul rol al Prințesei Eboli, din opera "Don Carlo", în cel mai important festival de opera al Marii Britanii. "Don Carlo" este o poveste despre rivalitatea amară între un tată și un fiu, ce se aprinde când Don Carlo constată că femeia lui cu care urma să se căsătorească, Elisabeth, a fost promisă tatălui său, regele Filip al II-lea.

"Mezzosoprana Ruxandra Donose nu este cu nimic mai prejos când vine vorba de superbitate, în rolul distructivei și seducătatoare prințese Eboli, trecând de la șarmul sinuos pe care îl oferă veselului cântec "Veli", la foc și ură când vine vorba de răzbunare și remușcări." afirmă pentru www.telegraph.co.uk.

Grange Park Opera a fost fondată în 1997 de către Wasfi Kani OBE și a devenit în scurt timp unul dintre cele mai importante festivaluri europene de operă, atingând nivelul festivalului de la Glyndebourne.

Alte trei producții care vor putea fi văzute la marele festival sunt: "Oliver" de Lionel Bart, "La Fanciulla del West" de Giacomo Puccini și Tristan&Isolda, concert-spectacol de Richard Wagner. Grange Park Opera este cunoscută pentru că aduce pe scena sa unii dintre cei mai renumiți artiști din Europa, precum Simon Keenlyside (care îl interpretează pe Fagin, în opera "Oliver").