- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Ruşii simulează bombardarea bazei de la Deveselu
După ce a dislocat în Crimeea bombardiere nucleare tip Tupolev 22, Moscova continuă jocurile de război în zona Mării Negre aducând peste 1.500 de militari care efectuează exerciţii. Practic, este vorba de nişte manevre în care este implicată şi o cantitate mare de tehnică militară, fiind mobilizate sute de avioane şi elicoptere militare, dar şi vehicule amfibii.
Conform datelor deţinute până în prezent se pare că scenariul este unul ofensiv, militarii exersând un desant aerian şi naval într-o zonă „inamică”. „Unităţile se vor antrena pentru desfăşurarea rapidă de trupe în cel mai scurt timp posibil. Personal militar şi echipamente vor fi lansate din avioane”, au precizat într-un comunicat resposabilii militari de la Moscova.
Mai mult, surse militare au declarat pentru „Adevărul” că aviaţia militară rusă a trecut la antrenamente dedicate pentru a avea un succes cât mai mare într-o eventuală misiune de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu. Concret, „cazarma care găzduieşte această unitate americană a fost reprodusă la scară 1/1 din materiale uşoare, iar piloţii se pot perfecţiona în condiţii cât mai apropiate de cele reale”, au explicat sursele citate.
Nu o dată responsabilii militari ruşi au arătat cu degetul spre Deveselu susţinând că scutul are potenţial ofensiv, lucru negat de mai multe ori de omologii români şi americani.
Revenirea la doctrina din timpul Războiului Rece
Generalul Alexandru Grumaz consideră că Rusia pregăteşte acum o nouă Cortină de fier. „Rusia pune în practică în zona Mării Negre chiar şi exerciţii militare nenotificate alianţei NATO.
Responsabilii militari ruşi se reîntorc la doctrina din timpul Razboiului Rece şi fac stocuri imense de tancuri, blindate, sisteme de rachete antinavă sau antiaeriene. Crimeea este un uriaş depozit de armament aşa cum în timpul Războiului Rece acest rol a fost rezervat Transnistriei.
Moscova are scopul declarat de a ajunge cea mai mare armată din lume, ambiţie care, din cauza cheltuielilor mari, ar putea aduce o situaţie asemănătoare cu cea din 1991, când s-a produs colapsul URSS”, a subliniat generalul Alexandru Grumaz.
Bucureştiul nu vede pericolul care vine de la Moscova
La rândul său, generalul Constantin Degeratu susţine că Rusia are pentru această zonă un plan bine pus la punct. „Au început să-l pună în practică în anul 2014 şi sunt foarte riguroşi. Foarte grav este că şi-au dezvoltat puternic flota Mării Negre. Şi nu vorbim numai de numărul de nave, ci şi de categoriile de arme care au intrat în dotarea acestora. Mai mult, a fost dezvoltată şi o putenică latură de desant naval.
Cu toate astea resposabilii de la Bucureşti nu văd pericolul care vine dinspre Rusia”, a precizat generalul Constantin Degeratu. Manevre tipic sovietice „Din păcate această atitudine agresivă a ruşilor a intrat în cotidian încât putem spune că nimic nu mai este nou pe frontul de Est. Prin aceste manevre, Moscova îşi atinge două scopuri.
În primul rând îşi antrenează militarii, dar, mai important, induc sentimentul de teamă în zonă Mării Negre şi nu numai. Este o tactică tipic sovietică pe care Putin a învăţat-o foarte bine”, este de părere fostul director al SRI, Costin Georgescu.