„Un veac de singurătate“, de Gabriel Garcia Marquez, va fi adaptat în serial de Netflix

Romanul lui Gabriel Garcia Marquez “Un veac de singurătate” va fi adaptat în serial, fiind turnat în limba spaniolă de gigantul Netflix, potrivit The Hollywood Reporter.

Romanul lui Gabriel Garcia Marquez “Un veac de singurătate” va fi adaptat în serial, fiind turnat în limba spaniolă de gigantul Netflix, potrivit The Hollywood Reporter.

Netflix a cumpărat drepturile pentru adaptarea romanului clasic, prima dată publicat în 1967, într-un serial în limba spaniolă. Fiii lui Garcia Marquez, Rodrigo Garcia şi Gonzalo Garcia Barcha vor fi producători executivi ai serialului, care va fi turnat în Columbia.

“Timp de decenii, tatăl nostru a fost reticent la ideea de a vinde drepturile pentru un film după “Un veac de singurătate/ Cien Anos de Soledad” pentru că el credea că nu poate fi făcut sub constrângerile de timp ale unui film de lungmetraj sau să fie produs într-o altă limbă decât spaniola”, a spus Garcia într-o declaraţie.

Alte romane ale scriitorului columbian precum “Cronica unei morţi anunţate” şi “Dragostea în vremea holerei” au fost adaptate pentru marele ecran sau în seriale de televiziune, dar Marquez nu a permis ca drepturile pentru “Un veac de singurătate” să fie obţinute deoarece nu vedea cum un roman despre familia Buendia redată pe multe generaţii ar putea fi adaptată pentru marele sau micul ecran. Dar Garcia a afirmat că regia necesară şi talentul în privinţa scenariului vor transforma romanul tatălui său într-un serial TV.

“Suntem încântaţi să sprijinim Netflix şi pe regizori în această aventură, şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem produsul final”, a adăugat Garcia. “Suntem onoraţi să ni se încredinţeze prima adaptare filmată a romanului “Un veac de singurătate”, o poveste fără sfârşit şi emblematică a Americii Latine pe care suntem încântaţi să o împărtăşim lumii”, a spus Francisco Ramos, producător la Netflix. La peste 50 de ani de la publicarea romanului lui Garcia Marquez, acesta a fost vândut în aproximativ 47 de milioane de copii, fiind tradus în 46 de limbi şi devenind un clasic al literaturii latino-americane.