- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir
România va primi de la Comisia Europeană, în 3 tranșe, 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir) pentru tratarea pacienților cu COVID -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare, anunță Ministerul Sănătății.
Antiviralul Remdesivir este primul medicament împotriva COVID-19 recomandat pentru autorizare în Uniunea Europeană. Medicamentul a ajuns deocamdată în câteva spitale din România, în cadrul unui studiu clinic, producătorul punând la dispoziție 600 de flacoane.
Pe data de 7 august, țării noastre îi vor fi repartizate 6.026 de flacoane de Remdesivir. Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de peste 1.200 pacienti eligibili (5 flacoane/pacient).
Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate dupa Spania, precizează Ministerul Sănătății.
Conform calendarului transmis de către Bruxelles, pe data de 11 septembrie vor fi primite alte 10.336 de flacoane pentru aproximativ 2.067 de pacienți eligibili, iar pe data de 9 octombrie, 8.795 de flacoane, care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 de pacienți eligibili.
Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.
Livrarea cantităților se va face în depozitele Companiei Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în functie de numărul de cazuri medii și severe eligibile.
Pe 28 iulie, Veklury (Remdesivir) a fost primul medicament autorizat la nivelul Uniunii Europene pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Veklury (Remdesivir), cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate.