- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
România aşteaptă verdictul pentru poluarea din Bucureşti, poate fi amendată cu până la 400.000 de euro
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a convocat, luni, reprezentanţii celor trei municipii care au probleme privind calitatea aerului şi se află sub monitorizarea Comisiei Europene sau chiar în aşteptarea unui verdict de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Concluziile discuţiilor cu reprezentanţii municipiilor Braşov, Iaşi şi Bucureşti vor fi făcute publice, în jurul orei 15:00, de către ministrul Mediului.
La începutul acestei săptămâni, Costel Alexe susţinea că România se află în situaţia în care aşteaptă verdictul în privinţa poluării din Bucureşti, ceea ce poate aduce o amendă cuprinsă între 100.000 şi 400.000 de euro.
“Din păcate, în ultimii ani, poluarea aerului în Bucureşti a fost din ce în ce mai mare şi mai alarmantă de la an la an. Deşi aveam la Bucureşti un plan de măsuri, el nu este implementat aşa cum ar trebui. Dacă ar fi implementat aşa cum ar trebui, nu mai aveam atât de multe zile cu valori ridicate sau depăşiri în fiecare an. Primăria Capitalei, având în vedere că este astăzi în procedură de contencios cu Comisia Europeană şi din păcate nu a reuşit ani la rând să convingă Comisia că situaţia se îmbunătăţeşte, suntem astăzi în situaţia în care doar aşteptăm verdictul. Nici măcar nu am mai dat voie României să se apere în faţa Comisiei Europene, aşteptăm din moment în moment verdictul, care va însemna pentru România o amendă de între 100.000 şi 400.000 de euro până vom reuşi să ajungem să avem zile fără depăşiri”, preciza ministrul Mediului