- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
- Garduri solare, nouă inovație pentru producția de energie verde
- Dacia demarează un program de concedieri voluntare
- Ordinea internațională amenințată la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece
Revoluție în Kazahstan
„Zeci” de protestatari au fost uciși de poliție miercuri seară în timp ce încercau să sechestreze clădiri administrative din Kazahstan, a declarat poliția.
„Aseară, forțele extremiste au încercat să atace clădirile administrative, departamentul de poliție al orașului Almaty, precum și departamentele și secțiile de poliție locale”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Saltanat Azirbek, citat de agențiile Interfax-Kazahstan, TASS și Ria Novosti.
„Zezi de atacatori au fost eliminați și identitățile lor sunt identificate”, a adăugat el.
Azirbek a spus că o operațiune „antiteroristă” este în desfășurare într-unul dintre districtele Almaty, capitala economică a țării din Asia Centrală, unde revoltele au fost cele mai violente.
Anunțul vine după sosirea în țară a trupelor de menținere a păcii dintr-o alianță militară condusă de Rusia, în urma unei solicitări din partea președintelui țării, în timp ce protestele antiguvernamentale continuau.
Manifestațiile în Kazahstan au început duminică oamenii acuzând dublarea prețurilor la gaze, dar de atunci protestele au crescut în amploare incluzând și alte nemulțumiri, cum ar fi condiții proaste de viață în unele zone, precum și cei 30 de ani de la independența de Uniunea Sovietică în 1991, de când țara se află sub conducerea aceluiași partid.
Președintele Kassym-Jomart Tokayev a cerut miercuri în mod public ajutor Rusiei și aliaților săi pentru a potoli tulburările din ultimele zile, despre care el a susținut că sunt susținute de „terorişti străini”.
„Astăzi le-am cerut șefilor de state ai Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) să ajute Kazahstanul să învingă amenințarea teroristă”, a spus Tokayev la televiziunea de stat, adăugând că demonstrațiile sunt conduse de „bande teroriste” care „au primit o pregătire extinsă în străinătate”.
Nikol Pashinyan, prim-ministrul Armeniei și președintele CSTO a acceptat cererea, afirmând într-o declarație joi dimineață că o „forță colectivă de menținere a păcii CSTO” va fi în țară „pentru o perioadă limitată pentru a stabiliza și normaliza situația de acolo”.
Decizia, a spus el, a fost luată din cauza „amenințării la adresa securității naționale și a suveranității Kazahstanului, cauzată, printre altele, de interferența din străinătate”.
Statele membre CSTO includ Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan.