Restricţii de trafic în Bucureşti, în contextul vizitei Papei Francisc

Papa Francisc începe vizita istorică în România

Restricţii majore de acces şi circulaţie au fost stabilite de instituţiile abilitate în mai multe zone din Bucureşti, în această săptămână, în special la Palatul Patriarhiei, la Noua Catedrală Ortodoxă a Neamului şi la Catedrala Romano-Catolică “Sfântul Iosif”, având în vedere vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc.

Potrivit unui comunicat al PMB, având în vedere afluxul foarte mare de pelerini şi turişti care vor veni în Capitală, autorităţile estimând un număr de aproximativ 50.000 de persoane pe durata vizitei, pe teritoriul Bucureştiului funcţionează planul integrat de securitate pentru vizitele oficiale ale şefilor de stat.

În aceste condiţii, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a aprobat o serie de restricţii de trafic.

*** Începând de joi, de la ora 18,00, se vor interzice opririle şi staţionările vehiculelor în următoarele zone: zona Fântâna Mioriţa, alveolele Kiseleff din zona Monumentului Infanteristului, Piaţa Victoriei parcarea TNT, Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi bd. Regina Elisabeta, bd. Regina Elisabeta (inclusiv alveolele destinate parcărilor), Piaţa Mihail Kogălniceanu, bd. Eroilor, bd. Eroii Sanitari, bd. Marinescu între Şos. Cotroceni şi Piaţa Eroilor, bd. Ştirbei Vodă între Calea Plevnei şi str. Berzei (banda I către str. Luterană), str. Constantin Stahi (începând de joi dimineaţa, ora 8,00, până duminică, ora 10,00), Piaţa Papa Ioan Paul al II-lea, bd. Schitu Măgureanu (stânga/ dreapta), Splaiul Independenţei şi între Pod Izvor şi Pod Şerban Vodă, str. Vasile Pârvan, str. Berzei între Calea Plevnei şi str. Ştirbei Vodă, str. Ştirbei Vodă între str. Berzei şi Calea Victoriei.

*** Preşedintele Klaus Iohannis îl va întâmpina, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, pe Papa Francisc, vineri, la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”. Ulterior, Suveranul Pontif se va deplasa cu un papamobil către Palatul Cotroceni, unde va fi primit în cadrul unei ceremonii oficiale pe Platoul Marinescu şi se va trece în revistă garda de onoare. După acest moment, preşedintele Iohannis şi Papa Francisc vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de întâlnirea cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic. Şeful statului va susţine o alocuţiune, iar Suveranul Pontif un discurs.

Pentru acest moment, între orele 11,30 – 13,30, traficul auto va fi restricţionat pe bd. Marinescu, între Şos. Cotroceni şi Piaţa Eroilor.

De asemenea, începând de joi seara, de la ora 20,00, se vor interzice oprirea şi staţionarea autovehiculelor pe bd. Marinescu, Şos. Geniului parcarea adiacentă Palatului Cotroceni şi Platoul Academiei Militare (Piaţa Eroilor).

*** În zona Nunţiaturii Apostolice vor fi restricţii încă de joi:
– în perioada 30 mai – 2 iunie, se vor aplica restricţii de trafic auto pe str. Pictor Stahi, Piaţa Papa Ioan Paul al II-lea, precum şi interzicerea opririlor şi staţionarea vehiculelor pe bd. Schitu Măgureanu între Constantin Stahi şi str. Ştirbei Vodă
– în perioada 30 mai, ora 18,00, – 31 mai, ora 21,00, pe bd. Schitu Măgureanu între Splaiul Independenţei şi str. Ştirbei Vodă, precum şi pe str. Ştirbei Vodă între str. Popa Tatu şi str. Luterană se vor interzice oprirea şi staţionarea autovehiculelor
– începând cu data de 30 mai, ora 20,00, până pe data de 2 iunie, ora 12,00, sunt interzise oprirea şi staţionarea vehiculelor pe Intrarea Aurora.

*** Vineri, Papa Francisc va avea o întâlnire cu Patriarhul BOR, Daniel, la Palatul Patriarhiei, apoi înaltul ierarh se va întâlni cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române.

În acest context, de miercuri seara, de la ora 22,00, se interzic opririle şi staţionările vehiculelor pe Aleea Colina Bucuriei, str. Bibescu Vodă, Splaiul Unirii – zona Horoscop, bd. Unirii şi Piaţa Unirii.

Vor fi restricţionate opririle şi staţionările pe bd. Unirii, între bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei, ambele sensuri; în Piaţa Constituţiei inclusiv cele două bretele; bd. Libertăţii între bd. Naţiunile Unite şi rondul George Coşbuc; bd. Naţiunile Unite între bd. Libertăţii şi str. Izvor; Calea 13 Septembrie, între bd. Libertăţii şi str. Tudor Vladimirescu/ Panduri; Piaţa Arsenalului; str. Izvor; str. Haşdeu; cele două bretele de acces către sediul Academiei Române de pe Calea 13 Septembrie; str. Dr. Staicovici şi Dr. Vitzu pe o porţiune de 50 de metri de la intersecţiile cu str. Izvor.

*** Suveranul Pontif va merge şi la Catedrala Naţională, unde se vor prezenta alocuţiuni şi se vor interpreta cântări pascale, după ce se va spune rugăciunea “Tatăl Nostru”.

Pentru acest moment, de joi seara, ora 20,00, până vineri, ora 21,00, se interzic oprirea şi staţionarea autovehiculelor în Piaţa Arsenalului, str. Izvor, bd. Naţiunile Unite.

*** Papa Francisc va participa la Sfânta Liturghie la Catedrala Catolică “Sfântul Iosif”, unde va rosti predica.

Aici, începând de marţi seara, de la ora 20,00, au fost interzise opririle şi staţionările în scuarul situat la intersecţia str. Berthelot cu str. Luterană.

De joi dimineaţa, de la ora 8,00, şi până vineri, la ora 22,00, vor fi interzise opririle şi staţionările vehiculelor pe str. Banului între Budişteanu şi Calea Victoriei, totodată se va restricţiona traficul rutier pe str. Banului, începând cu ora 20,00, până vineri seara, la ora 22,00.

Tot pentru acest moment al programului vizitei Suveranului, începând de miercuri seara, de la ora 20,00, vor fi interzise opririle şi staţionările pe str. Luterană, între str. Berthelot şi str. Ştirbei Vodă, str. Berthelot între Spiru Haret şi Calea Victoriei, str. General Budişteanu între str. Berthelot şi str. Calea Griviţei, str. Teodor Aman, str. Spiru Haret, intrarea Sfântul Sava.

Începând de joi seara, de la ora 20,00, vor fi eliberate parcarea situată pe str. George Enescu cu Calea Victoriei doar în zona locurilor publice de parcare, precum şi parcarea situată în dreptul Palatului Ştirbei Vodă în zona intersecţiei cu Calea Griviţei.

De joi seara, de la ora 19,00, se vor interzice oprirea şi staţionarea vehiculelor în parcarea Sălii Palatului, precum şi pe breteaua Kretzulescu şi pe breteaua Ştirbei (Auditorium), pe str. Ion Câmpineanu între str. Luterană şi str. Walter Mărăcineanu.

*** În zona Pieţei George Enescu, de joi dimineaţa, de la ora 7,00, vor fi eliberate următoarele parcări:
– parcările de pe str. Benjamin Franklin între Calea Victoriei şi str. Nicolae Golescu;
– breteaua care face legătura între str. Benjamin Franklin şi str. Episcopiei, pe str. Constantin Esarcu;
– parcarea din zona Episcopiei cu str. George Clemenceau, precum şi pe str. Episcopiei până pe Calea Victoriei, str. Walter Mărăcineanu (Aleea Biserica Kretzulescu) de la Calea Victoriei până pe str. Ion Câmpineanu, str. Ştirbei Vodă breteaua adiacentă de la intersecţia Luterană până pe Calea Victoriei;
– parcarea aferentă Sălii Palatului, str. Dem I. Dobrescu între str. Boteanu şi Calea Victoriei (aceasta este eliberată de marţi seara, de la ora 20,00);
– parcarea de pe str. Academiei între str. Ion Câmpineanu şi st. Dem I. Dobrescu adiacent Monumentului Renaşterii.

XXX

Papa Francisc începe vineri o vizită apostolică de trei zile în România. Aceasta are loc la distanţă de 20 de ani de la ultima vizită a unui Suveran Pontif în ţara noastră – Papa Ioan Paul al II-lea.

Sâmbătă, Papa Francisc va merge la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, va vizita Catedrala “Sfânta Maria Regină” din Iaşi şi va participa la o întâlnire cu tineri şi familii la Palatul Culturii din Iaşi, unde va susţine un discurs, iar duminică Suveranul Pontif va participa la Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici la Câmpia Libertăţii din Blaj şi va avea o întâlnire cu comunitatea romă din localitate.

Vizita în România a Papei Francisc se va încheia pe 2 iunie cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a soţiei acestuia