- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Regulile de călătorie Covid din Marea Britanie provoacă indignare în întreaga lume
Noile reguli de călătorie Covid impuse de Marea Britanie și refuzul de a recunoaște vaccinurile administrate în Africa, America Latină și Asia de Sud au stârnit indignare și nedumerire. Noile politici anunțate sunt considerate ilogice și discriminatorii.
Ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, a spus, vinerea trecută, că noul sistem simplifică regulile pentru călătoriile internaționale. În multe părți ale lumii, efectul este considerat exact contrar. Decizia guvernului de a recunoaște doar vaccinurile administrate în anumite țări a provocat furie și frustrare, scrie The Guardian.
Conform noilor reguli, călătorii vaccinați cu schemă completă cu Oxford/AstraZeneca, Pfizer/BioNTech, Moderna sau Johnson&Johnson în SUA, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud sau într-o țară din UE vor fi considerați „complet vaccinați” și scutiți de carantină la sosire în Anglia dintr-o țară aflată pe lista galbenă.
În schimb, persoanele care au fost complet vaccinate cu aceleași vaccinuri în Africa sau America Latină, precum și în alte țări, inclusiv India, vor fi considerate ca având „schemă incompletă” și vor trebui să stea în carantină timp de zece zile dacă vin dintr-o țară de pe lista galbenă.
Și în Europa, există nemulțumire cu privire la refuzul Marii Britanii de a accepta ca fiind vaccinate cu schema completa persoane care au avut Covid și s-au imunizat doar cu o doză din două. Acestea sunt considerate complet vaccinate în majoritatea țărilor UE și pot călători liber cu un certificat verde. Cu toate acestea, pentru a vizita Marea Britanie, ele trebuie să stea în carantină timp de 10 zile, conform regulilor care impun ca persoanele vaccinate doar cu o doză din două (de la Moderna sau Pfizer), să le aibă făcute pe ambele, chiar dacă au trecut prin boală recent și au imunitate naturală.
Marea Britanie a relaxat regulile miercuri pentru a permite călătoriile fără carantină pentru persoanelor din Europa care au făcut două vaccinuri diferite, după ce utilizarea AstraZeneca a fost limitată la vârstnici din cauza problemelor legate de cazurile rare de cheaguri de sânge.
„Cum poate un vaccin Pfizer sau Moderna sau AstraZeneca care este administrat în America Latină să nu fie suficient”
Pe fondul furiei crescânde din străinătate față de ceea ce mulți consideră a fi un tratament discriminatoriu, politicianul indian Shashi Tharoor a anunțat că va protesta față de decizia „ofensatoare” de a cere indienilor complet vaccinați să intre în carantină.
„Toate persoanele cu care am vorbit sunt supărate din cauza asta. Oamenii nu înțeleg ce se întâmplă”, a spus un politician din America Latină. „Cum poate un vaccin Pfizer sau Moderna sau AstraZeneca care este administrat [în America Latină – n.r.] să nu fie suficient, iar celui care l-a făcut să nu-i fie permis accesul? Așa ceva este de neacceptat. Nu am nicio explicație pentru asta, dar este foarte, foarte, foarte nedrept.”, a continuat el
Un diplomat din Africa de Vest a condamnat și el restricțiile ca fiind „discriminatorii”. El a spus că este îngrijorat de mesajul pe care îl transmit aceste reguli, în condițiile în care sunt curente anti-vacciniste puternice în întreaga lume: „Când spuneți: <Nu vom accepta vaccinul din Africa> acordați credit acestor teorii, iar asta va duce la prelungirea pandemiei.”
Ifeanyi Nsofor, medic din Nigeria, a declarat: „Marea Britanie este unul dintre cei mai mari finanțatori ai facilității Covax și acum Marea Britanie spune că acele vaccinuri pe care le-a trimis nu vor mai fi luate în considerare. Este trist, este greșit, este discriminatoriu.”
„Pentru mine acesta este doar o altă dovadă de inechitate legat de vaccinarea anti-Covid. Națiunile mai bogate au primit vaccinuri, chiar și atunci când țările mai sărace nu aveau acces la ele„, a adăugat Nsofor