- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Regizorul rus Kirill Serebrennikov, arestat pentru deturnare de fonduri
Regizorul rus Kirill Serebrennikov a fost arestat sub suspiciunea de deturnare de fonduri publice, au anunțat marți organele de anchetă ruse, potrivit AFP.
Director artistic al Centrului Gogol, o importantă scenă de teatru contemporan din Moscova, și cineast, Serebrennikov, în vârstă de 47 de ani, este bănuit de fraudă ''de proporții'', infracțiune care se pedepsește cu până la zece ani de închisoare, au precizat într-un comunicat organele de anchetă.
Presa rusă susține că regizorului i se reproșează că a beneficiat de fonduri publice pentru un spectacol care nu a avut loc niciodată, deși, în realitate, s-au jucat mai multe reprezentații.
În 2016, Kirill Serebrennikov a primit la Cannes premiul ''François Chalais'' pentru pelicula sa ''The Student'', iar ''Betrayal'' a fost selectat în competiția Festivalului de la Veneția.
Sub conducerea sa, Centrul Gogol a devenit un reper pentru teatrul din Moscova, cu puneri în scenă îndrăznețe, criticate de militanții ortodocși și de Ministerul Culturii.
Perchezițiile efectuate în luna mai la domiciliul artistului în același dosar au provocat reacții de susținere în lumea culturală rusă, dar și în străinătate, actrița franceză Isabelle Huppert numărându-se printre cei care i-au transmis mesaje de încurajare.
Actori și directori ai unor teatre din Franța, printre care și Olivier Py, directorul Festivalului de la Avignon, au denunțat, într-o scrisoare de susținere, ''tratamentul nepotrivit'' la care este supus acest ''copil teribil genial al teatrului și cinematografiei ruse care plătește un preț greu pentru libertatea de creație''.