- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Regizorul român Cristian Mungiu este invitat să facă parte din Academia Americană de Film
Organizația care acordă anual premiile Oscar l-a invitat pe regizorul Cristian Mungiu să devină membru al Academiei Americane de Film.Alături de cineastul român au fost invitaţi să facă parte din Academia Americană de Film şi alţi regizori faimoşi, printre care turcul Nuri Bilge Ceylan, thailandezul Apichatpong Weerasethakul sau chinezul Hou Hsiao-Hsien.
Pentru a fi selecţionat, un nou membru trebuie să fie susţinut de doi membri mai vechi ai Academiei, care apreciază că acesta "a avut realizări excepţionale" sau să fi fost nominalizat la Oscar. Printre cei 683 de noi invitaţi, reprezentând circa 60 de ţări, se află 28 de câştigători ai premiilor Oscar şi 98 de nominalizaţi, informează Academia, citată de AFP.
Este o nouă recunoaştere a valorii cineastului român de 48 de ani, laureat al Palme d'Or la Festivalul de la Cannes în 2007 pentru "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" şi câştigător al premiului pentru regie la ediţia din 2016 a aceluiaşi festival, pentru "Bacalaureat".