- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Regina Maria, între personalităţile nominalizate de Imperial War Museum din Londra, de Ziua Internaţională a Femeii
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, celebrul Imperial War Museum din Londra a pus în circulaţie 100 de personalităţi feminine care s-au evidenţiat în Primul Război Mondial, dar şi în perioada de modernizare şi emancipare a femeilor care i-a urmat.
Regina Maria a fost selectată, la propunerea ICR Londra, între aceste femei excepţionale, portretul suveranei fiind creionat de profesorul Alin Ciupală de la Universitatea din Bucureşti, autorul cărţii „Bătălia lor: Femeile din România în Primul Război Mondial”, care va constitui punctul de pornire a unei expoziţii internaţionale prezentate cu ocazia Anului Centenarului.
Prezenţa marii Regine de origine britanică reprezintă o bună ocazie de a atrage atenţia, într-un context de mare vizibilitate, asupra eroismului românesc în Primul Război Mondial şi alianţei cu Marea Britanie, precum şi de a celebra 100 de ani de la Marea Unire în cadrul unor evenimente de impact.