- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Recital extraordinar susținut de muzicienii Remus Azoiței și Eduard Stan pe scena Filarmonicii de Stat a Republicii Belarus
Doi muzicieni de origine română experți în repertoriul cameral enescian, violonistul Remus Azoiței și pianistul Eduard Stan, au susținut marți un recital extraordinar pe scena Sălii Mari a Filarmonicii de Stat a Republicii Belarus, în cadrul festivalului ”Toamnă muzicală belarusă”.
Concertul s-a desfășurat în contextul activităților de sărbătorire în Republica Belarus a Zilei Naționale a României, informează miercuri Ambasada României de la Minsk
Programul oferit în capitala belarusă de cei doi artiști a fost dedicat lui George Enescu și a cuprins lucrări de mare complexitate, care — potrivit sursei citate — au fost prezentate cu expresivitate și virtuozitate.
Concertul a fost deschis cu Sonata în La major de Brahms op. 100, ”una dintre cele mai sublime și senine sonate din repertoriul pentru vioară și pian”, după cum au declarat Azoiței și Stan într-un interviu pentru presa belarusă. Această lucrare formează un fel de punte de legătura spre Viena, unde Enescu a fost format de tânăr la „Wiener Konservatorium” și unde a cântat în orchestra conservatorului chiar sub bagheta lui Brahms, au adăugat ei.
Au urmat două lucrări franceze, onorându-l mai ales pe „tatăl” muzicii franceze, Claude Debussy, cu o lucrare foarte reprezentativă, ținând cont că, după anii de la Viena, Enescu și-a urmărit drumul pregătirii muzicale la „Conservatoire de Paris”, unde împreună cu Ravel a fost elev în clasa de compoziție a lui Gabriel Fauré.
În final, o lucrare absolut unică și genială de George Enescu, ”probabil cea mai reprezentativa lucrare din creația sa camerală: Sonata în la minor op. 25 (‘în caracter popular românesc’)”. ”Aici întâlnim un limbaj muzical cu totul original pe harta muzicii europene, care îmbină o structură formală cladită pe tradiția vieneză cu rafinamentul sonor francez, iar totul are la bază o profundă inspirație din tezaurul folclorului muzical românesc”, au explicat muzicienii.
Muzicologul Ecaterina Egorova, care a prezentat concertul, a subliniat că lucrările pentru vioară și pian ale lui George Enescu ocupă un loc aparte în repertoriul lui Azoiței și Stan, mai ales datorită faptului că muzicienii sunt coautorii înregistrării, în premieră mondială, a integralei acestor lucrări.