- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Realizatorii şi protagoniştii filmului “colectiv” – întâlniri şi dezbateri cu publicul din 12 oraşe din România
Realizatorii şi protagoniştii filmului “colectiv”, regizat de Alexander Nanau, organizează, începând de marţi, timp de două săptămâni, o serie de întâlniri şi dezbateri cu publicul din 12 oraşe din România (Cluj, Sibiu, Timişoara, Craiova, Sfântu Gheorghe, Braşov, Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Piatra Neamţ şi Bacău).
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, caravana porneşte cu două proiecţii consecutive la Cinema “Florin Piersic” din Cluj Napoca.
Producţia oferă în premieră spectatorilor din cinematografe acces în locurile cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacţii de ziare, cabinete de miniştri, coridoare de instituţii, săli de şedinţe. Filmul urmăreşte jurnalişti, avertizori de integritate (whistleblowers), pacienţi şi familiile lor, dar şi oficiali din guvern şi reprezentanţi ai statului, dezvăluind fără compromisuri o întreagă reţea a corupţiei, minciunii şi manipulării, se arată în comunicat.
“Eram conştient că, într-o zi, propria mea viaţă ar putea fi afectată de o situaţie similară, aveam nevoie să înţeleg mai mult, să sondez mai adânc, să mă întind şi să încerc să filmez ceea ce rămânea bine ascuns. Am decis organic să-i urmăresc pe cei foarte puţini care se îndoiau la rândul lor de versiunea oficială a evenimentelor. Cei care puneau întrebările neaşteptate şi totuşi simple”, a declarat regizorul Alexander Nanau, citat în comunicat.
“colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu acelaşi nume şi urmăreşte cu egal interes autorităţi şi jurnalişti, într-o interacţiune permanentă de căutare şi expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate individuală, se arată în prezentarea peliculei.
Filmul “colectiv”, regizat de Alexander Nanau, va rula în peste 60 de cinematografe din România începând cu data de 28 februarie.
“colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în coproducţie cu Samsa Film Luxembourg şi HBO Europe, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund şi Sundance Documentary Fund, cu participarea MDR Germania, RTS Elveţia, RSI – Elveţia şi YES Docu – Israel.
Traseul internaţional al filmului include lansarea la Festivalul de Film de la Veneţia, prezenţa la Toronto International Film Festival şi Sundance.
Filmul va rula în peste 60 de cinematografe din Romania începând cu data de 28 februarie.