Rapsodiile Române de Enescu, într-o versiune originală, concepută de Teodora Enache
Teodora Enache, muzician cu o carieră internațională de peste 25 de ani și cu un palmares remarcabil – revine în fața publicului cu un nou proiect inedit: From Classical to Jazz, eveniment asociat ediției 2019 a Festivalului Internațional ”George Enescu”.
Andi Moisescu va prezenta concertul.
Rapsodiile Române – cele două lucrări care i-au adus lui George Enescu celebritatea, în ipostaza sa de compozitor – se bucură de o reinterpretare, într-o cheie complet inedită, de jazz, noul aranjament muzical fiind semnat de către Teodora Enache și Călin Grigoriu. Pentru prima oară în lume, Rapsodiile vor fi cântate vocal. Concertul va avea loc, în reprezentație unică, luni, 9 septembrie, de la ora 19.30, la Teatrul Național București – Sala Mare.
Alături de Teodora Enache – voce, pe scena Teatrului Național București vor urca Călin Grigoriu – chitară, Joca Perpignan (Israel) – percuție braziliană și, ca invitat special, Răzvan Suma – violoncel.
În 1950, Enescu însuși a dirijat Rapsodia I la pupitrul Filarmonicii din New York. Compuse în 1901, la Paris – când compozitorul avea doar 19 ani – și interpretate prima oară în 1903, la Ateneul Român, sub bagheta lui Enescu însuși, cele două Rapsodii au făcut parte din repertoriul tuturor marilor orchestre ale lumii.
Pregătit special pentru ediția 2019 a Festivalului Internațional ”George Enescu”, concertul From Classical to Jazz își propune să dăruiască publicului o viziune artistică inovatoare asupra creației enesciene. Alături de Rapsodia I și a II-a de George Enescu, proiectul inițiat de Teodora Enache mai include câte¬va lucrări clasice reinterpretate într-o versiune deosebită: Dansurile Românești – Bartók, Sonata Lunii – Beethoven, Aria – Bach sau Canon – Pachelbel.