- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Rapperul Wiz Khalifa ridicat de polițiștii din Constanța după recitalul de la Festivalul „Beach, Please!”
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Renumitul artist american Wiz Khalifa a fost ridicat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) după ce a fumat un joint pe scena festivalului „Beach, Please!” din Costinești. Incidentul a avut loc la finalul recitalului susținut de rapper, care a aprins o țigară artizanală ce părea a conține canabis, fapt ce a întrerupt spectacolul pentru aproximativ cinci minute.
Polițiștii au confirmat că Wiz Khalifa este cercetat în stare de libertate pentru deținere de droguri de risc. Într-un comunicat oficial, autoritățile au precizat că artistul american a deținut peste 18 grame de canabis și a consumat canabis sub forma unei țigări artizanale pe scenă.
„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea unui bărbat (cetățean SUA), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc. Față de cel în cauză, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale. Din cercetări a reieșit că acesta, pe parcursul unui recital susținut în cadrul unui festival de muzică ce se desfășoară în stațiunea Costinești, județul Constanța, a deținut peste 18 grame de canabis (drog de risc) și a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis, sub forma unei țigări artizanale”, se precizează în comunicat.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța. Poliția subliniază că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
În comunicatul inițial al poliției se menționa că, la finalul recitalului, Wiz Khalifa a aprins o țigară artizanală ce părea a conține canabis, iar spectacolul a fost întrerupt pentru aproximativ cinci minute. Artistul a fost preluat de lucrătorii BCCO Constanța, iar asupra sa au fost găsite fragmente vegetale cu aspect și miros specific de canabis, un joint și un joint fumat parțial. Artistul a fost condus la sediul BCCO Constanța pentru continuarea cercetărilor.
Organizatorii festivalului „Beach, Please!” au anunțat că, în cadrul evenimentului, vor promova o campanie anti-droguri. Incidentul cu Wiz Khalifa aduce în prim-plan importanța acestei campanii și necesitatea de a transmite un mesaj puternic împotriva consumului de substanțe interzise.