Propunerea României pentru Premiile Oscar: Filmul “Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu

Filmul "Sieranevada", în regia lui Cristi Puiu, a fost desemnat, cu majoritate de voturi, drept propunerea României pentru Premiul Oscar, la secţiunea cel mai bun film străin, în 2016.

Juriul care a votat a fost format din: Dana Duma, Magda Mihăilescu, Eugenia Vodă Mihai Fulger, Andra Petrescu, Irina Trocan, Lucian Maier şi Florentina Ciuverca.

"Sieranevada", în regia lui Cristi Puiu, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes în 2016.

Acţiunea filmului este plasată la trei zile de la atentatul din redacţia publicaţiei pariziene Charlie Hebdo şi la patruzeci de zile de la moartea tatălui lui Lary. Acesta urmează să îşi petreacă ziua de sâmbătă la comemorarea celui dispărut. Întrunirea de familie nu se derulează însă conform aşteptărilor: discuţiile sunt aprinse şi diferenţele de opinii nu întârzie să apară. Cu actorii Mimi Brănescu, Judith State, Bogdan Dumitrache, Dana Dogaru, Sorin Medeleni şi Ana Ciontea, Sieranevada va rula în cinematografele din România din 9 septembrie.