- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Proiect nou pentru educația sanitară
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Recent a fost lansat la Palatul Victoria, proiectul „Sănătatea Comportamentală prin Rețeaua Comunitară – Ai grijă de sănătatea ta!” în cadrul unui eveniment organizat de Cancelaria Prim-ministrului României în colaborare cu Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate.
Proiectul propune un model de medicină a stilului de viață, cunoscut și sub denumirea de sănătate comportamentală, cu scopul de a preveni patologii cu impact negativ asupra indicatorilor de sănătate din România, precum diabetul, bolile cardiovasculare și cancerele. Implementarea acestuia va fi coordonată de o echipă multidisciplinară (rețea) de profesioniști în sănătate și domeniul social.
Evenimentul marchează deschiderea dialogului între specialiștii din diverse domenii vizate (medici de familie, asistenți medicali comunitari, farmaciști, asistenți sociali, psihologi) și autoritățile centrale, județene și locale. Aceștia vor contribui la modelarea, evaluarea și extinderea viitoare a proiectului, consolidând astfel rolul prevenției și educației pentru sănătate în România.
În deschiderea evenimentului, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei prim-ministrului, a salutat inițiativa, evidențiind importanța parteneriatului real între administrație, organizații neguvernamentale și profesioniști din domeniul sănătății. Ghigiu a exprimat încrederea că proiectul va aduce plusvaloare, în special în comunitățile cu acces dificil la infrastructura medicală modernă, servind totodată drept model pentru alții. A transmis felicitări pentru inițiativă și a asigurat sprijinul Guvernului pentru implementarea proiectului.
Contextul proiectului se bazează pe necesitatea dezvoltării structurală a prevenției și medicinei stilului de viață în România, în conformitate cu indicatorii de sănătate, cum ar fi speranța de viață la naștere și rata mortalității evitabile sau tratabile. Aceste aspecte plasează România pe ultimele poziții în clasamentele europene. Raportul recent al Comisiei Europene, intitulat „Profilul de țară în ceea ce privește sănătatea România, 2021”, subliniază că aproape jumătate din totalul deceselor din 2019 pot fi atribuite factorilor de risc comportamentali, cum ar fi consumul de tutun, alimentația nesănătoasă, consumul de alcool și nivelul scăzut de activitate fizică.
Proiectul „Sănătatea Comportamentală prin Rețeaua Comunitară – Ai grijă de sănătatea ta!” va opera în 20 de comunități din 7 județe: Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman. Acesta este implementat de Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate și este finanțat în cadrul Programului competitiv de granturi regionale „Solutions for Healthy Communities Grant” al MSD.