- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
- Garduri solare, nouă inovație pentru producția de energie verde
- Dacia demarează un program de concedieri voluntare
- Ordinea internațională amenințată la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece
Programul „Primul Ghiozdan” oferă rechizite gratuite elevilor din clasele pregătitoare din Făgăraș
În prima zi a noului an școlar, Primăria Municipiului Făgăraș a distribuit pachete cu rechizite școlare tuturor elevilor din clasele pregătitoare, în cadrul programului „Primul Ghiozdan”. În total, 332 de copii au beneficiat de aceste pachete, fiecare având o valoare de 150 de lei.
Pachetul oferit elevilor include un ghiozdan și o gamă variată de rechizite esențiale pentru școală: un penar complet echipat (cu 6 creioane colorate, 6 carioci, 1 creion, 1 radieră, 1 ascuțitoare și 1 riglă), o numărătoare din plastic, caiete de diferite tipuri (tip 1, dictando, matematică, foi veline), un bloc de desen A4, acuarele cu 12 culori, un pahar de pictură, hârtie glasată în 10 culori și o mapă de plastic A4.
Programul „Primul Ghiozdan” este parte din eforturile administrației locale de a sprijini educația și de a asigura un început bun de an școlar pentru toți copiii din Făgăraș. Rechizitele au fost distribuite în toate unitățile de învățământ din municipiu, încurajând astfel accesul egal la educație și reducerea povarei financiare asupra familiilor.