Programul pentru sprijinirea IMM-urilor a debutat cu stângul

Update:

Într-o postare pe Facebook, ministrul Finanțelor Florin Cîțu precizează că site-ul ar fi fost atacat.

“Probabil aceleasi personaje care arunca cu noroi in tot ceea ce face guvernul au atacat site-ul IMM INVEST.

Nici eu si nici romanii onesti care au acum nevoie de aceste resurse nu ne asteptam la o asemenea ticalosie.

Nicio problema. Continuam. Mergem inainte. Aflam cine este in spatele acestui atac si ii voi prezenta public.

De un lucru va asigur pe toti. Pe perioada cat site-ul nu functioneaza nu se inregistreaza nimeni in acest program.

Nu permit nicio smecherie.”

La momentul deschiderii aplicației pentru programul IMM INVEST serverul pe care a fost postată aplicația s-a blocat.

Programul IMM Invest e un program guvernamental care ajută întreprinderile mici și mijlocii din România să asigure capital de lucru și de investiții în contextual actual.
 

Care sunt avantajele acestui program?
• Statul asigura pana la 90% din valoarea creditului
• Nu platesti comision de rambursare anticipata
• Perioada de acordare a garantiei este de maxim 72 de luni
• Valoarea maxima a creditelor poate fi de pana la 5 milioane lei pentru capital de lucru si 10 milioane lei pentru investitii;
• Nu platesti dobanda, comision de garantare sau alte comisioane pentru acordarea creditului; Costurile sunt subventionate in procent de 100% pana in 31.12.2020, cu posibilitate de prelungire in anumite situatii economice stipulate in cadrul legii si in schema de ajutor de stat.
 

Cum ajuta acest program compania mea?
Are doua componente principale:
• Pentru microintreprinderi si intreprinderi mici: Credite cu garantia statului de maxim 90% din valoarea facilitatii pentru credite pentru capital de lucru. Valoarea maxima acordata pentru capital de lucru este de maxim 500.000 lei in cazul clientilor microintreprinderi respectiv maxim 1 milion lei in cazul intreprinderilor mici.
• Pentru IMM-uri: Credite cu garantia statului de maxim 80% din valoarea facilitatii, pentru credite de capital de lucru si pentru investitii. Valoarea maxima a creditelor  pentru capital de lucru nu poate depasi suma de 5 milioane lei, iar a celor pentru investitii nu poate depasi suma de 10 milioane lei.
 • Plafonul maxim de garantare alocat este de 15 miliarde lei.