- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Primăria Capitalei a semnat cu Bozankaya Otomotiv contractul pentru achiziția a 100 de troleibuze
Primăria Capitalei a semnat cu asocierea turco-germană Bozankaya Otomotiv Marina Imalat Ithalat Ve Ihracat A.S. – Sileo Gmbh contractul pentru achiziția a 100 de troleibuze. Valoarea contractului este aproximativ 43 de milioane Euro fără TVA, primul troleibuz va fi livrat în luna noiembrie 2020 pentru omologare, iar ulterior, restul troleibuzelor vor fi livrate până în februarie 2022.
Pentru atribuirea contractului, municipalitatea a organizat licitație, dar a primit o singură ofertă, cea desemnată câștigătoare.
”Viață economică vitală trebuie să meargă mai departe și în timpul pandemiei! Am semnat contractul privind achiziția a 100 de troleibuze noi, de care bucureștenii au atât de multă nevoie, cele din trafic fiind achiziționate în anii de după Revoluție. Licitația a fost câștigată de singurul ofertant înscris în acest proces, care a fost declarat câștigător că urmare a îndeplinirii cerințelor solicitate în caietul de sarcini, Asocierea turco-germană Bozankaya Otomotiv Marina Imalat Ithalat Ve Ihracat A.S. – Sileo Gmbh. Mă bucur că mai facem un pas înainte pentru înnoirea parcului auto al STB și pentru eliminarea autovehiculelor vechi, intens poluatoare”, a declarat primarul Gabriela Firea după semnarea contractului, potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook.
Troleibuzele vor fi dotate cu climatizare automată, cu o capacitate mare de transport călători, cu funcții speciale destinate persoanelor cu dizabilități.
De asemenea, vor fi dotate cu tehnologie wireless pentru călători și prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informațiilor despre călătorie în timp real, precum și furnizarea unor date importante despre starea de funcționare a troleibuzelor către Societatea de Transport București.
Potrivit contractului, livrarea se va face începând cu luna noiembrie 2020 şi se va întinde pe o perioada de 16 luni, după cum urmează: primul troleibuz va fi livrat în luna noiembrie 2020 pentru omologare, iar ulterior, restul troleibuzelor vor fi livrate până în februarie 2022.
Garanția funcționarii de care dispun troleibuzele Asocierii Bozankaya Otomotiv Marina Imalat Ithalat Ve Ihracat A.S.– Sileo Gmbh este de 4 ani și 240.000 km. De asemenea, troleibuzele dispun și de garanție extinsă pentru 4 ani și 240.000 km, în intervalul de exploatare corespunzător de la anul 5 până la anul 8 inclusiv.
Valoarea contractului este de aproximativ 43 de milioane Euro fără TVA, iar finanțarea provine de la Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul ”Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțîn poluante în transportul public local de persoane”. Cererea Primăriei Capitalei a fost depusă în octombrie 2018, iar contractul de finanțare a fost semnat în decembrie 2018.
Primăria Capitalei a achiziționat în ultimii 2 ani cele 400 de autobuze Euro 6 de la compania Otokar și 130 de autobuze hibrid Mercedes- Benz.