- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Preşedintele Iohannis se consultă cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării unui premier
Preşedintele Klaus Iohannis are, vineri, la Palatul Cotroceni, prima rundă de consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.
Consultările la Palatul Cotroceni vor începe, la ora 11,00, cu delegaţia PNL, urmând ca apoi şeful statului să se consulte cu reprezentanţii USR – ora 11,30, ai UDMR – ora 12,00, ai PMP – ora 12,30, cu delegaţia grupului parlamentar Pro Europa – ora 13,00, cu cei de la ALDE – ora 13,30, cu reprezentanţii minorităţilor naţionale – ora 14,00. PSD nu participă.
În scrisoarea transmisă preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor parlamentare, şeful statului arăta că fiecare delegaţie poate fi formată din maximum cinci persoane.
Joi, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie a fost adoptată de Parlament, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat convocarea partidelor parlamentare pentru consultări, subliniind că este nevoie urgentă de un guvern.
„Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine (n.r. vineri), începând cu ora 11,00, fiindcă avem urgentă nevoie de un guvern. Voi asculta opţiunile partidelor şi voi propune o soluţie de executiv cu mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă şi eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfăşura acestea”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că cea mai bună soluţie pentru redarea legitimităţii Parlamentului sunt alegerile anticipate.
„Acestea nu se pot face decât dacă există un consens al formaţiunilor parlamentare. În cadrul consultărilor va conta în ce măsură există un astfel de consens şi care este cea mai bună variantă pentru bunul mers al României în perioada imediat următoare”, a adăugat Iohannis.
* Liberalii se reunesc vineri, de la ora 9,00, în şedinţa Biroului Politic Naţional, în cadrul căruia vor fi stabilite echipa şi mandatul cu care PNL va merge la consultările cu şeful statului.
„Declaraţiile privitoare la ceea ce vom face, la mandatul cu care ne vom duce la Cotroceni le vom da numai după dezbaterea din cadrul forurilor statutare ale PNL şi le vom prezenta public la finalul BPN de mâine”, a spus Orban la Parlament, după adoptarea moţiunii de cenzură.
Liderul liberalilor a subliniat că, în cazul în care PNL va fi chemat să formeze un nou guvern, atunci el va fi propus pentru funcţia de premier, dat fiind faptul că este preşedintele partidului.
* Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va merge la consultările de la Cotroceni pentru a susţine varianta alegerilor anticipate şi îi va solicita preşedintelui Klaus Iohannis să susţină această variantă, pentru că actuala compoziţie a Parlamentului nu mai are legitimitate.
„A ne întoarce la cetăţeni într-o situaţie de criză este decizia necesară şi corectă. (…) În ultima întâlnire avută cu preşedintele Iohannis, ne-a spus că şi dânsul susţine ideea alegerilor anticipate, este soluţia firească, soluţia corectă. Orice altă variantă nu va face decât să continue acest troc pe care l-am văzut şi în aceste zile, de încercare de cumpărat şi de inventat majorităţi. În momentul de faţă, România are şansa să intre într-o logică de organizare de alegeri anticipate. În urma consultărilor, pot fi doi premieri care să fie respinşi de Parlament, după care următorul preşedinte, şi sper să fie primul meu act ca preşedinte al României, să dizolvăm Parlamentul şi, în februarie sau martie, în termenele constituţionale, să avem alegeri anticipate”, a declarat liderul USR la Parlament.
* Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut că un executiv nou trebuie format cât mai repede.
„Am făcut cum am promis, pentru că noi suntem mereu consecvenţi. Nu am avut dubii că actualul Executiv trebuia să plece, căci nu mai existau condiţiile unei guvernări bune. Poziţia noastră fermă este că trebuie format un guvern nou cât mai repede. Trebuie pregătit bugetul anului viitor, dar şi bugetul de anul acesta trebuie rectificat, pentru ca primăriile şi consiliile judeţene să nu intre în impas”, a subliniat Kelemen Hunor după anunţarea rezultatului de la votul privind moţiunea de cenzură.
* Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat că PMP va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, menţionând că va spune că alegerile anticipate nu sunt o opţiune pentru ieşirea din criză, iar soluţia cea mai corectă este un guvern politic care să-şi asume cel puţin un an actul guvernării în mod transparent, cu obiective precise.
* Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a lansat o propunere foştilor colegi parlamentari social-democraţi „să reconstruiască” o guvernare cum a fost cea promisă în 2016.
„Oferta mea pentru foştii mei colegi de la PSD rămâne valabilă acum, după moţiune. (…) Ar trebui să ne aşezăm la masă, să înţelegem că acest guvern s-a terminat, să susţinem împreună un candidat comun în turul al doilea la prezidenţiale, pe domnul Diaconu, care să fie un contracandidat puternic pentru Klaus Iohannis, şi să încercăm să reconstruim o guvernare aşa cum am promis-o în 2016 şi imediat în 2017 a distrus-o domnul Dragnea. (…) Domnul Dragnea şi doamna Dăncilă, prelungirea domnului Dragnea, şi-au bătut joc de votul de atunci, de guvernare, de ideile bune. Putem! Avem o şansă un an de zile să facem ce nu am făcut timp de trei ani. Asta depinde de înţelepciunea lor, după care oamenii vor decide la vot dacă vor guvern PNL, USR sau de stânga”, a afirmat Ponta după votul asupra moţiunii.
Potrivit lui Ponta, Pro România are trei propuneri de premier.
* Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că parlamentarii acestui partid vor susţine „un cabinet în slujba ţării”, cu mai puţine ministere şi cu un program de guvernare „cu accente liberale”.
„Suntem pregătiţi, noi, cei din ALDE, să susţinem un cabinet cu adevărat în slujba ţării, un cabinet cu mai puţine ministere decât cabinetul care astăzi a plecat, cu un program de guvernare cu accente liberale şi care să-şi ia angajamentul că nu va umbla la chestiuni pe care noi le consideram inalienabile. Un guvern care să nu îndrepte România din nou spre statutul de republică a procurorilor şi a generalilor, care să menţină cota unică şi care să nu se atingă de pensiile şi salariile cetăţenilor. Urmează o perioadă complicată, care poate accentua frământările din politică, iar ele pot antrena frământări economice şi sociale. Fac un apel la raţiune, la moderaţie şi la înţelepciune, pentru a găsi împreună cele mai corecte soluţii, chiar dacă ele nu vor mulţumi pe toată lumea”, a scris Tăriceanu pe Facebook.
* Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat joi seara că partidul pe care-l conduce nu va participa vineri la consultările de la Palatul Cotroceni convocate de preşedintele Iohannis, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată în Parlament.
Viorica Dăncilă a afirmat, la RTV, că nu va merge la consultările de la Cotroceni întrucât nu are un mandat din partea Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD.