- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Președintele Igor Dodon negociază cu Moscova obținerea unor doze din noul vaccin rusesc
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, negociază cu partea rusă pentru a aduce și la Chișinău vaccinul anti-COVID-19 pe care Moscova susține că l-a descoperit, scrie Komsomolskaia Pravda, publicație de limbă rusă din R. Moldova. Președintele nu se grăbește însă să-și vaccineze familia și în ceea ce-l privește, spune că preferă să mai aștepte.
„Prima dată vor fi vaccinați cei care sunt în prima linie și luptă împotriva virusului – doctorii”, a declarat Igor Dodon pentru Komsomolskaia Pravda.
El a spus că purtat negocieri pentru vaccin chiar săptămâna trecută, când a fost la Moscova, dar și mai înainte de aceasta.
„Sunt șanse mari să primim vaccinul la un moment dat. Sigur, ar fi de dorit să fie accesibil pentru toți cetățenii, dar cadrele medicale trebuie să fie primele vaccinate. Și, de asemenea, ceilalți lucrători din prima linie – grăniceri, polițiști, profesori, generațiile vârstnice”, a explicat Dodon.
Întrebat dacă și el însuși se va număra printre primele persoane care vor fi vaccinate, Dodon a spus că nu crede că s-ar cuveni și că este mai important să fie vaccinați cei care își riscă viața zi de zi. Întrebat dacă nu își va vaccina măcar copiii, din moment ce una dintre fiicele lui Vladimir Putin a fost vaccinată, Dodon a repetat că este mai importantă viața celor din prima linie. „Vom aștepta”, a spus el.