Premiile “Le Grand Prix de l’Opera”, ediţia a IV-a

Sâmbătă, 20 august 2016, la Sala Radio s-a încheiat cea de-a patra ediţie a Concursului Internaţional de Canto al Operei Naţionale Bucureşti "Le Grand Prix de l'Opéra", membru al Federaţiei Mondiale a Concursurilor Internaţionale de Muzică.

În prezenţa unui numeros public, Finala (care s-a derulat cu acompaniamentul Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti dirijată de oaspetele polonez Michal Klauza) a fost un spectacol de ţinută, apreciat de reprezentanţii presei româneşti şi străine, precum şi de reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.

Juriul etapelor publice ale Concursului a fost alcătuit din:

John Allison, redactor şef al revistei Opera publicate în Marea Britanie şi fondatorul Premiilor Oscar ale operei, decernate anual la Londra

Mihai Cosma, muzicolog, consilier artistic al Operei Naţionale Bucureşti (România)

Brenda Hurley, director al Zürich International Opera Studio (Elveţia)

Joan Matabosch, director artistic al Teatro Real Madrid (Spania)

Hein Mulders, directorul Essen Philharmonie şi al Aalto Theater Essen (Germania)

Jesus Noriega, director artistic al Operei Naţionale Olandeze (Amsterdam – Olanda)

Dennis O'Neill, Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, tenor şi director al Academiei de canto galeze (Cardiff – Ţara Galilor)

Gianni Tangucci, Maggio Musicale Formazione (Florenţa – Italia)

Pentru prima dată în România, un concurs de canto a beneficiat şi de un sistem modern conceput pentru Premiul Publicului, astfel încât votul online, în timp real, pe Facebook, a putut fi urmărit de către toţi participanţii, fiind o palpitantă cursă către premiu.

Rezultatele:

Premiul I: Long Zhang, tenor, China

Premiul II: Pavel Petrov, tenor, Belarus/Elveţia

Premiul III: Svetlina Stoianova, mezzo-soprană, Bulgaria/Scoţia

· Premiul de excelenţă GERMANIA, pentru interpretarea unei arii de un compozitor german, oferit de Ambasada Germaniei la Bucureşti, sponsorizat de Fundaţia Michael Schmidt: Alina Adamska, soprană, Polonia

· Premiul de excelenţă ITALIA, pentru interpretarea unei arii de un compozitor italian (sau o arie scrisă în limba italiană), oferit de Ambasada Republicii italiene la Bucureşti: Bianca Tognocchi, soprană, Italia

· Premiul de excelenţă ROSSIA, pentru interpretarea unei arii de un compozitor rus, oferit de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, sponsorizat de Lukoil România SRL: PawełKonik, bariton, Polonia/S.U.A.

Premiul Radio Romania: Antonia Cosmina Stancu, mezzo-soprană, Romania

· Premiul Publicului: Antonia Cosmina Stancu, mezzo-soprană, Romania

Premiul Special al Juriului pentru un tânăr cântăreţ cu vârsta sub 25 de ani: Antonia Cosmina Stancu, mezzo-soprană, Romania

· Premiul "Colla Parte" pentru un tânăr maestru acompaniator, oferit de prof.dr. Viorica Rădoi: Paweł Cłapiński, Polonia

· Contract pentru un rol, oferit de Teatro Real Madrid (Spania): Alina Adamska, soprană, Polonia

· Contract pentru un rol, oferit de Aalto Theater Essen (Germania): Pavel Petrov, tenor, Belarus/Elveţia

· Contract pentru un rol, oferit de Naţională Bucureşti (Romania): Ilona Krzywicka, soprană, Polonia

· Contract cu Opera Naţională Bucureşti (Romania), pentru participarea la un eveniment din stagiune: Elisaveta Sveshnikova, soprană, Rusia

Ceremonia de decernare a premiilor a beneficiat de prezenţa Excelenţelor lor Ambasadorii Germaniei, Italiei şi Rusiei, care au înmânat diplome laureaţilor şi au rostit discursuri apreciative la adresa evenimentului şi concurenţilor.

Și de această dată Premiul I revine unui concurent oaspete, tenorul chinez Long Zhang, în vârstă de 24 de ani, student la Conservatorul de muzică din Shanghai.

România a fost reprezentată cu succes de mezzosoprana Antonia Cosmina Stancu, în vârstă de 23 de ani, care a absolvit în această vară Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Tânăra solistă a obţinut nu mai puţin de 3 premii, o premieră în istoria competiţiei.

Reamintim că acest prestigios Concurs a fost fondat în 2013 şi că este coordonat de prof.univ.dr. Mihai Cosma.