Premierul canadian Justin Trudeau, atacat cu pietre în timpul unei vizite electorale la o fabrică de bere

Prim ministrul canadian Justin Trudeau a fost atacat cu pietre de către protestatari, în timpul unei vizite electorale. în Ontario.

Se întorcea la autobuz după ce a vizitat o fabrică de bere, când mai multe persoane au aruncat în direcția lui cu pietre. Justin Trudeau nu a fost rănit în urma incientului, relatează BBC.

Trudeau a convocat alegeri anticipate la mijlocul lunii august, în speranța de a forma un guvern majoritar, în care partidul său liberal de centru-stânga să dețină cele mai multe portofolii.

Dar campania sa a fost întreruptă de demonstrații împotriva campaniilor de vaccinare anti-Covid-19 și a altor restricții.

În urmă cu o săptămână, premierul canadian a fost nevoit să anuleze un miting electoral, după ce o mulțime de protestatari furioși au sabotat evenimentul.

Vorbindu-le jurnaliștilor din avionul de campanie după incidentul din Ontario, Trudeau a spus că ar fi fost lovit în umăr și a comparat incidentul cu momentul în care o femeie a aruncat în el cu semințe de dovleac, în 2016.

Potrivit unui reporter al canalului CTV din Canada, două persoane care se aflau în autobuzul cu presa din coloana premierului au fost, de asemenea, lovite cu pietre, dar nu au fost rănite.

Erin O’Toole, liderul partidului conservator de opoziție, a descris incidentul ca fiind „dezgustător”. „Violența politică nu este niciodată justificată și mass-media trebuie să fie liberă, nu hărțuită și atacată“, a scris pe Twitter.

Planurile lui Trudeau privind vaccinarea au devenit o problemă cheie înainte de alegerile din 20 septembrie. Luna trecută, guvernul a anunțat că toți funcționarii publici, inclusiv lucrătorii din sectoarele reglementate la nivel federal, cum ar fi transportul feroviar, trebuie să fie vaccinați până la sfârșitul lunii octombrie sau riscă să-și piardă locurile de muncă.