- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Plățile ipotecare vor fi suspendate în toată Italia
Plățile ipotecare vor fi suspendate în toată Italia ca parte a măsurilor de atenuare a loviturii economice a coronavirusului asupra gospodăriilor, a spus Laura Castelli, ministrul adjunct al economiei din Italia.
Grupul de lobby bancar din Italia, ABI, a declarat că creditorii vor oferi suspendări de plata a creditelor firmelor mici și familiilor.
În Italia, suspendarea plății datoriilor are un precedent. Unor întreprinderi mici și familiilor le-au fost acordate suspendări de la plata creditelor în timpul crizei financiare.
Italia și-a extins măsurile de urgență pentru coronavirus, care includ restricții de călătorie și interzicerea adunărilor publice, în întreaga țară.
Luni, premierul Giuseppe Conte a ordonat oamenilor să rămână acasă și să ceară permisiunea pentru călătorii esențiale.
Numărul de decese care au legătură cu coronavirusul au sărit luni în Italia de la 366 la 463. Italia este astfel este cea mai grav afectată țară după China.