- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Pianista Teodora Ţepeş – recital în Sala Mică a Ateneului
Recital de pian în această seară de sâmbătă, 23 aprilie 2016, în Sala Mică a Ateneului Român. În faţa publicului se va afla Teodora Ţepeş, născută în anul 1993 la Bucureşti şi care a început studiul pianului cu profesoara Eliza Bârzescu la Liceul de Muzică ,,George Enescu". De-a lungul anilor a obţinut peste 20 de premii naţionale, a sustinut concerte cu orchestra liceului de muzică ,,George Enescu", orchestra Filarmonicii iesene ,,Moldova" şi Filarmonica din Pitesti si a oferit o serie de recitaluri în ţară, la Bucuresti, Iaşi, Timişoara, Focşani, Braşov, Sibiu, Constanţa, Bacău, Ploieşti sau Cluj.
Programul acestei seri reuneşte Sonata D 960 în Si bemol major de Franz Schubert şi Partita I BWV 825 în Si bemol major de Johann Sebastian Bach.
Ora de începere este 19,00.