- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Pfizer va solicita autorizaţie pentru vaccinul anti-Covid pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani
Pfizer va solicita autorizaţie de urgenţă pentru vaccinul său anti-Covid pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani, începând din septembrie, informează Le Figaro.
Anunţul vine la două zile după ce autorităţile americane au anunţat că și copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani ar putea primi doze de vaccin Pfizer / BioNTech încă de săptămâna viitoare.
Joe Biden a lansat în aceeaşi zi o nouă etapă a campaniei de vaccinare Covid-19 în Statele Unite, care trebuie să integreze adolescenţii şi să vizeze americanii mai reticenţi, cu un nou obiectiv ca cel puțin 70% dintre americani să fie imunizați cu cel puțin o doză, până la sărbătoarea naţională din 4 iulie. Preşedintele SUA a anunţat, de asemenea, o ţintă de 160 de milioane de americani complet imunizaţi până la aceeaşi dată.
O cerere de prelungire a autorizaţiei de urgenţă a vaccinului Pfizer / BioNTech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani a fost depusă la începutul lunii aprilie în Statele Unite, iar decizia Agenţiei Statelor Unite pentru Medicamente (FDA) este aşteptată până la începutul săptămânii viitoare.
“Vreau ca părinţii americani să ştie că atunci când va veni acest anunţ, vom fi gata să acţionăm imediat”, a spus Joe Biden.
20.000 de farmacii vor putea vaccina imediat adolescenţii, iar dozele vor fi apoi trimise pediatrilor, a spus el. FDA a asigurat că va studia cererea de autorizare “cât mai repede şi cât mai transparent posibil.”