- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Peste 80% din producţia de petrol din Golful Mexic este încă oprită după uraganul Ida
La mai mult de o săptămână după ce furtuna a lovit ţărmul şi a afectat infrastructura majoră din regiune, peste 80% din producţia de petrol din Golful Mexic este încă oprită, transmite News.ro, citând Reuters. Companiile energice au avut probleme cu reluarea producţiei după ce uraganul Ida a deteriorat platformele şi a provocat pene de curent.
Producţia a aproximativ 1,5 milioane de barili de petrol pe zi, respectiv 84% din totalul producţiei, este încă oprită, ca şi 81% din producţia de gaze naturale, a anunţat Biroul pentru protecţia Mediului şi Siguranţă. Un total de 99 de platforme de petrol şi gaze sunt încă evacuate, în scădere de la numărul iniţial de 288. ”Întreaga regiune are încă probleme cu aprovizionarea. Rafinăriile îşi reiau încet activităţile, dar este atât de multă infrastructură care trebuie repornită şi inspectată”, a declarat Tony Odak, director operaţional la Stone Oil Distributor, care aprovizionează cu carburanţi industria offshore.
Luni erau închise cinci rafinării din Louisiana, care au o capacitate de circa 1 milion de barili de petrol pe zi, respectiv 6% din capacitatea totală de rafinare din SUA, potrivit Departamentului Energiei.
Toate cele trei rafinării din zona Baton Rouge şi una lângă New Orleans au început să repornească, reprezentând o capacitate de rafinare de 1,3 milioane barili de petrol, a arătat departamentul.