Peste 3.500 de români blocați la granița dintre Austria și Ungaria

Peste 3.500 de români sunt blocați în mașini la granița dintre Austria și Ungaria, după ce azi noapte a intrat în vigoare decizia guvernului maghiar de a nu mai permite tranzitarea teritoriului țării, pe fondul pandemiei de coronavirus. Budapesta a permis numai tranzitarea camioanelor de marfă.

Potrivit mesajelor trimise de cititorii Digi24.ro, cozile de mașini se întind pe zeci de kilometri. În aceeași situație se află însă și cetățeni din alte țări.

Telespectatorii Digi24 ne semnalează că astfel de situații se înregistrează și în Slovacia pe sensul de intrare în Ungaria.

Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, a transmis printr-un comunicat de presă că a luat legătura cu omologul său maghiar pentru deblocarea situației.