Percheziţii la Universitatea “Titu Maiorescu” și la Primăria Capitalei privind vânzarea ilegală a unor apartamente din căminele universității

Mai multe percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în Ilfov, la Universitatea “Titu Maiorescu”, la Primăria Capitalei, la Primăria Sectorului 4 şi la locuinţele unor persoane, într-un dosar de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre vânzarea de apartamente din căminele universității.


Conform surselor citate, anchetatorii au descins la Universitatea Titu Maiorescu, la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și la OCPI, fiind vizate persoane cu funcții de conducere de la Universitatea Titu Maiorescu, care vindeau apartamente din cămine aflate pe bulevardul Șincai. De la Primarie doar se ridică documente, au precizat sursele citate.

Poliția Română a anunțat că poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pun în aplicare 14 mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la o unitate de învăţământ superior privat, la sediile/punctele de lucru ale unor firme, precum şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

Vor fi puse în aplicare 32 de ordonanţe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la diferite instituţii publice, notari publici şi societăţi comerciale, a anunţat IGPR.

Potrivit Poliției, din anul 2010 şi până în prezent, persoane cu atribuţii de conducere din cadrul unei unităţi de învăţământ superior privat ar fi săvârşit acte materiale care s-ar încadra în sfera acţiunii de traficare a unor bunuri în folosul altei persoane, acţiuni ce ar fi presupus supunerea unor bunuri imobile din patrimoniul/gestiunea unităţii unor operaţiuni speculative, operaţiuni în urma cărora persoane apropiate acestora ar fi obţinut un profit, prin modalitatea vânzării unor apartamente construite din bugetul unităţii şi fără respectarea contractului de concesiune încheiat între unitatea de învăţământ şi o instituţie publică.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, persoane cu putere de decizie din cadrul unităţii de învăţământ superior privat ar fi acordat anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferenţial (2 societăţi administrate de aceeaşi persoană fizică), pe fondul unor legături personale preexistente între persoanele implicate în procesul decizional din cadrul unităţii de învăţământ şi persoana care asigura conducerea acestor societăţi.
  • “Prin activitatea infracţională derulată, ar fi fost acordate anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferenţial, în valoare de peste 121 de milioane de lei (24 de milioane de euro)”, afirmă Poliția Română.