- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Percheziții la cluburi de noapte din București și Constanța: dansatoarele de striptease suspectate de practicarea prostituției
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Duminică, procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii, au efectuat 17 percheziții în București și Constanța, vizând mai multe cluburi de noapte. Persoanele suspectate de proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat sunt în centrul anchetei. Conform informațiilor anchetatorilor, în aceste cluburi, dansatoarele de striptease practicau și prostituția.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, perchezițiile au avut loc în municipiile București și Constanța, precum și în județul Ilfov, inclusiv la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice. Scopul acestor acțiuni a fost identificarea și probarea activităților unui grup infracțional organizat, care funcționează din 2017, și care se ocupă cu proxenetismul în cadrul unor cluburi de noapte. În aceste locații, femeile angajate ca dansatoare de striptease practicau prostituția.
Liderul acestui grup, împreună cu alți trei membri, coordona și monitoriza activitatea de prostituție. Ei asigurau cazarea tinerelor, condițiile necesare practicării prostituției și protecția fizică a acestora prin intermediul agenților de pază. De asemenea, sumele de bani obținute din această activitate infracțională erau colectate de liderul grupului, care oferea și comisioane în bani persoanelor, în special taximetriștilor, care aduceau clienți în cluburi.
Peste 20 de persoane vor fi audiate la sediul DIICOT – Structura Centrală în legătură cu acest dosar.