- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Participarea pianistului român Ion Baciu Jr. la Festivalul internațional Jaffa Jazz
Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, pianistul român de jazz Ion Baciu Jr. va participa în programul muzical al festivalului internațional Jaffa Jazz organizat la Centrul Cultural Mandel în perioada 15-17 septembrie 2016.
Alături de Ion Baciu Jr., vor participa peste 37 de muzicieni de jazz din Israel și 8 din străinătate, precum Mike Nielsen – chitară (Irlanda), Jean Marc Jafet- bas (Franța), Carme Canela – voce (Spania) și Bela Szaloky – trombon (Ungaria).
Programul festivalului se va desfășura la Centrul Cultural Mandel din Yaffo (Str. Hatkuma nr. 1) și este dedicat unor personalități ale jazz-ului internațional și va cuprinde piese muzicale create și consacrate de aceștia.
Născut într-o familie cu tradiţie muzicală (tatăl său, dirijorul Ion Baciu, a condus Filarmonica de Stat din Iaşi), Ion Baciu Jr. înregistrează la doar 16 ani primele imprimări în studioul Radio Iaşi. La 17 ani a participat pentru prima dată la Festivalul de Jazz de la Sibiu, fiind considerat o revelaţie. A susținut concerte în România la festivalurile de la Sibiu, Braşov, Costineşti şi la festivalurile internaţionale de la Budapesta, Praga, Debrecen, devenind, conform criticii şi presei, unul dintre reperele jazz-ului românesc şi european.
A cântat cu cei mai mari muzicieni români de jazz din toate generaţiile: Dan Mândrilă, Aura Urziceanu, Anca Parghel, Johnny Răducanu. În 1981, a lansat discul „Jazz cu Ion Baciu jr" la casa de discuri Electrecord. La 21 de ani a obţinut premiul I – categoria pian, în cadrul competiţiei Jazz Nad Odra, la Wroclaw, în Polonia, unul din cele mai prestigioase festivaluri europene de jazz