- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Outline Festival prezintă operele lui Brancuși pe pereții din București
Pe parcursul evenimentului, patru clădiri din București vor fi desenate cu opere renumite din portofoliul lui Brâncuși, dar și picturi cu elemente din natură, galaxie și din tradiția romanească.
Până în prezent, în cadrul fesivalului, a fost finalizată deja prima lucrare pe o centrală termică din zona Ștefan cel Mare, acolo unde pereții au fost desenați cu faimoasele sculpturi ale lui Constantin Brâncuși, opere care au făcut cunoscute numele artistului român peste tot în lume. Picturile au fost realizate de artiștii Ortaku și Luchian.
Peretele realizat de Ortaku prezintă simplitatea unui geniu, împletită cu creativitatea izvorâtă dintr-o poveste de dragoste dintre Brâncuși și pictorița maghiară Margit Pogany.
Cel de-al doilea perete, pictat de Luchian, este inspirat din lucrări precum Prințesa X, Nou Născut și Măiastra, care au dus la realizarea a peste 50 de cărți despre geniul lui Brâncuși, plus mii de studii despre creațiile acestuia.
Artiștii implicați în realizarea acestor desene sunt Sweet Damage Crew, Ortaku, Luchian, Homeboy & Kaps Crew și alții.
Outline Festival, desfășurat între 2 iunie – 30 iulie, inițiat de Asociația EDIT, este primul festival de street art din București.